Autoritățile sunt pe punctul de a inaugura circulația pe un nou tronson de pe autostrada A3 București - Borș, iar de data aceasta este vorba despre un lot de 18 kilometri dintre Iernut și Chețani.
Lotul face parte din tronsonul Târgu Mureș - Gilău și este aproape finalizat, cu excepția unei zone cu o lungime de 70 de metri. Potrivit unor informații neoficiale, lucrările la această zonă pot fi realizate în termen de numai 24 de ore, iar circulația ar urma să fie inaugurată cel târziu în 18 septembrie.
"Lotul Iernut- Chețani va fi deschis până vineri, 18 septembrie, posibil chiar mai devreme", au declarat sursele pentru publicația Economica.net.
Inițial, acest lot ar fi trebuit deschis traficului rutier în primăvară, iar apoi inaugurarea a fost amânată pentru 11 septembrie, însă nici acest termen nu a fost respectat.
Din tronsonul Târgu Mureș - Gilău mai sunt în lucru loturile Târgu Mureș - Ungheni, care ar urma să fie inaugurat în 2021, dar și lotul Chetani - Câmpia Turzii, care este programat pentru finalizare în 2020.
Autoritățile au inaugurat până acum în acest an doar un tronson de 5 kilometri de autostrada dintre Biharia și Borș.
Și acest tronson face parte de asemenea din autostrada A3.Via Economica
In mijloc....ca la idioti.
si 18 km? e prin bucuresti sau cum? nu le rusine sa dea asa numere?