Un startup german lansează în 2023 un hypercar electric cu 2.300 de cai putere

de Alexandru Monenciu
Luni, 26.04.2021
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
Elektron Motors, un startup german, a publicat primele imagini digitale cu Quasar. Este vorba despre un hypercar electric care va fi lansat pe piață în 2023 și produs în serie limitată.

Poate în prezent Elektron Motors nu-ți spune prea multe, dar compania germană (înființată de un om de afaceri turc) are planuri mari pentru viitor. Aceasta își propune ca în 2023 să lanseze pe piață un hypercar electric, replicat în doar 99 de exemplare și comercializate la nivel global.

Numele său este Quasar, iar primele imagini digitale tocmai au fost publicate pe internet. Se poate observa că pentru design, germanii au folosit ca sursă de inspirație modelele Koegnigsegg, în special noul Jesko.

În habitaclu, cabina este împărțită în două de un element central, iar pasagerii vor regăsi aici un instrumentar de bord digital, ecran central integrat în consolă și un display auxiliar pentru pasagerul din dreapta.

Elektron Quasar va fi echipat cu patru motoare electrice care vor dezvolta împreună 2.300 de cai putere. Potrivit nemților, mașina cu o masă proprie de numai 1.500 de kilograme va atinge 100 de km/h în 1.65 secunde. Viteza maximă va fi limitată la 450 km/h.

Prețul nu a fost anunțat, dar așa cum spuneam vor fi asamblate numai 99 de exemplare.

via Elektron Motors

Comentarii (4)

  • Dupa un bosniac(Mate Rimac) era cazul sa vina si un turc sa ne arate aici in ieuropa cum se fac masinile electrice. Pun ramasag c-o sa mai apara si un minoritar albanez cu un supercar electric si poate intra in hora si un gagauz de prin șoldova.
    10 4
  • inexorabil
    A-ha! Este vorba, fără doar şi poate, despre respectul pentru natură (pregătind revenirea în mijlocul ei, cu frunza de rigoare în faţă şi cu ciomagul pe spinare – neapărat provenit dintr-o ramură căzută liber, nu confecţionat dinadins din vreun copac – decupat astfel încât să încapă smart-ul în el, că altfel unde să-l ţii?) şi pentru pietonii de pe zebră. Şi despre principiul fănelistic de mare popularitate “Festina lente”. Ah, şi, în plus, îi adresează un avertisment straşnic faunei coca & piţ: “Păstraţi distanţa socială!” (faţă de această “bijuterie”, bineînţeles).
    11 5
  • Usurimea crestereii puterii masinilor electrice e direct proportionala cu dificultatea cresterii autonomiei sau a performentelor sustinute.
    11 1
  • Dupa limitarea la 180, iata ca apare si limitarea la 450. Doar dupa acest anunt, startup-ul valoreaza deja cateva miliarde.
    12 1

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru