Un prinţ saudit a cumpărat 1% din GM
- Printeaza
- Comenteaza
-
Trimite pe:
Prinţul saudit Alwaleed bin Talal Alsaud a anunţat că a cumpărat 1% din General Motors, plătind 500 de milioane de dolari pentru acţiunile aferente. Miliardarul saudit nu se află la prima mişcare de acest gen, el deţinând deja diferite procente din companii cunoscute ale lumii, precum Citigroup, Disney sau News Corp.
GM a revenit la bursa din New York în cursul săptămânii trecute, după ce compania a trecut prin probleme financiare grave şi printr-o restructurare în cursul anului 2009 în urma căreia statul american a preluat activele GM şi a investit în brandul de la Detroit circa 50 de miliarde de dolari. Oferta publică iniţială la bursă a fost de 15.8 miliarde de dolari, constructorul sperând că investitorii arabi vor încerca să cumpere cât mai multe acţiuni. Până în acest moment, doar Alwaleed bin Talal a confirmat cumpărarea unui procent din activele societăţii.
"Prin această achiziţie ne-am bazat pe puterea globală a celor de la General Motors, pe preţul relativ atractiv oferit şi pe prognozele de creştere ale GM în Brazilia şi China", a declarat proaspătul deţinător al unui procent din compania care timp de 76 de ani a deţinut prima poziţie la nivel mondial în ceea ce priveşte volumul vânzărilor auto.
CINE ESTE ALWALEED BIN TALAL ALSAUD?
Prinţul care şi-a însuşit 1% din GM se află în topul 20 al bogaţilor lumii realizat de Forbes, averea sa cifrându-se la 25 de miliarde de dolari. Alwaleed bin Talal Alsaud are 53 de ani, este căsătorit şi are doi copii, domeniul său de activitate fiind reprezentat de investiţiile în diferite companii cu nume ale lumii.
Citeşte şi...
Adauga un comentariu
Ultimele stiri din Industrie
-
Mini își revizuiește planurile sale de electrificare din cauza ritmului prea mic al vânzărilor de mașini electrice. Motoarele termice vor face parte din ofertă și după 2030. (18.04)
-
Constructorul italian de automobile anunță un nou nivel de echipare de bază pentru SUV-ul Grecale. Acesta înlocuiește vechiul nivel GT și se numește chiar Grecale. Motorizarea este una mild-hybrid și oferă 300 de cai putere. (18.04)
-
Porsche a stabilit un nou record pe Nürburgring pentru mașinile cu transmisie manuală cu noul 911 GT3. Pilotul de uzină Jorg Bergmeister a reușit să înregistreze un timp de 6:56.294 cu un 911 GT3 din 2025 echipat cu transmisie manuală în 6 trepte. (18.04)
-
Noul Volvo S90 facelift: display central de 11.2 inch și versiune PHEV cu 80 km autonomie electrică
-
Acesta este noul Subaru Outback: două motorizări cu până la 260 CP
-
Renault a dezvoltat un sistem hibrid care poate fi montat în mașinile electrice
-
Hyundai prezintă o nouă generație de motoare hibride: consum mai mic cu 45%
-
Noi detalii despre Mazda EZ-60: versiune cu motor termic pe post de generator
Blend-ahmed
"domeniul său de activitate fiind reprezentat de investiţiile în diferite companii"
logic, din moment ce s-a nascut in bani, ce sa faca deat sa investeasca in altceva. daca n-avea bani trebuia sa II PRODUCA.
still, 500mil $ reprezinta 1%...hmmm