Cea mai eco echipă de fotbal din lume are prize de încărcare a maşinilor electrice la stadion, are panouri solare care acoperă tribunele, nu le serveşte fotbaliştilor carne pentru a nu contribui la emisiilede carbon rezultate în urma creşterii animalelor, iar gazonul organic este tăiat de un robot care funcţionează pe energie solară. Iar de acum, pentru a completa acest tablou aproape idilic, preşedintele clubului va conduce timp de un an un Mitsubishi Outlander PHEV, cea mai vândută maşină hibridă plug-in din Europa în cursul anului trecut.
Toate acestea se întâmplă în Nailsworth, Marea Britanie, acolo unde are stadionul echipa Forest Green Rovers. Chiar dacă nu a ieşit niciodată în evidenţă prin performanţele sportive, team-ul înfiinţat în acum nu mai puţin de 125 de ani este cunoscut în toată lumea pentru amprenta eco pe care o dă jocului de fotbal. La această oră, Forest Green Rovers activează în Conference National, a cincea ligă din Anglia.
Maşina primită pentru un an de clubul englez vine din partea unuia dintre dealerii Mitsubishi din zonă.
"Este un parteneriat minunat pentru noi, pentru că e realizat cu o companie proeminentă pe plan local. Outlander PHEV e o maşină fantastică şi se potriveşte perfect în filosofia clubului nostru. Suntem gata să împingem limitele şi să le deschidem oamenilor ochii şi minţile pentru a îmbrăţişa noi idei şi tehnologii, iar Outlander PHEV este un exemplu excelent în acest sens", spune Dale Vince, preşedintele echipei britanice şi a companiei Ecotricity, unul dintre pionierii zonei de energie regenerabilă din Marea Britanie.Mitsubishi Outlander beneficiază în versiunea sa hibridă plug-in de aportul a două motoare, unul electric şi unul pe benzină. Autonomia electrică a SUV-ului japonez este de 52 de kilometri, iar emisiile calculate conform standardelor europene din domeniu sunt de 44 de grame CO2/km. Maşina are un succes ridicat în Marea Britanie, acolo unde posesorii sunt scutiţi de taxe de achiziţie, nu plătesc taxa de acces în centrul Londrei şi beneficiază în plus de un bonus de 5000 de lire la achiziţie din partea guvernului.
Mitsubishi Outlander PHEV a fost cumpărat în 2014 de aproape 20.000 de europeni, ocupând clar locul întâi în clasamentul vânzărilor hibrizilor încărcabili la priză în Europa.
Comentarii (0)