Constructorii sunt nevoiți să lanseze numeroase modele electrice în următorii ani pentru a putea respecta noile norme de poluare, însă vânzările acestora sunt în continuare infime comparativ cu cele ale masinlor echipate cu motoare cu combustie internă.
Una dintre explicații este legată de prețul semnificativ mai mare al unui model electric comparativ cu un model cu motor diesel sau pe benzină care oferă performanțe și dotări asemănătoare.
Firma americană de consultanță AlixPartners anticipează însă că mașinile electrice vor avea costuri asemănătoare cu cele ale mașinilor tradiționale în preajma anului 2025. În opinia specialiștilor, acest lucru nu va fi însă suficient pentru creșterea vânzărilor, întrucât clienții solicită în același timp și reducerea timpului necesar pentru o încărcare completă, pe lângă necesitatea unor rețele vaste de stații de încărcare.
Studiul realizat de AlixPartners scoate în evidență și faptul că țara cu cea mai mare densitate de modele electrice va fi China.
Astfel, se anticipează că 49 dintre cele 103 modele electrice care vor fi lansate la nivel global până în 2020 vor fi dezvoltate de producători chinezi. Datele apar în contextul în care China vrea să dețină 67% din producția de baterii Li-Ion pentru mașini electrice până în 2021. Piața chineză a absorbit anul trecut 350.000 de mașini electrice, ceea ce reprezintă însă doar 2% din piața auto a acestei țări.Studiul american a avut și o componentă dedicată mașinilor autonome, iar analiștii estimează că o bună parte dintre cele 50 de companii care dezvoltă în prezent tehnologii pentru mașini autonome nu vor reuși să supraviețuiască în următorii ani. "Este imposibil să credem că vor exista 50 de companii de succes pentru tehnologii autonome", spune John Hoffecker, vice-președintele AlixPartners.
Via Reuters
Electricele încă nu le văd rostul, deci hibridul ar fi cea mai ok variantă momentan. Dacă tot vor mașini eco de viitor, să arunce o privire marii producători europeni, la rivalii lor japonezi, în special la Toyota, cei de la Toyota le-au răspuns la întrebare încă de prin 2001 cu primul Prius.
Da, masinile devin din ce in ce mai scumpe, dar nu mai proaste.
Cresterea pretului de la generatie la generatie vine pe fondul cresterii in dimensiuni a masinilor pentru ca marketing. Noul model trebuie sa fie musai mai spatios, mai comod mai puternic, si asa au ajus modelele din clasa B de azi sa fie mai mari decat clasa C de acum 2 generatii.
In axelasi timp atat asteptarile cat si reglementarile UE privind emisiile devin mai inalte si atunci eficienta creste in defavoarea pretului si/sau fiabilitatii. Si sa nu uitam ca daca parintii nostrii tineau masina 20 ani fara probleme acum cine o schimba la 6 ani se cheama ca tine de ea,
Se prefera SUV-uri mari cat autobuzul, de 2 tone care sa care o persoana de 60-100kg
Jignitor, parerea mea.