Un exemplar MG Metro 6R4 de Grupa B va fi scos la licitație de Silverstone Auctions în cadrul Silverstone Classic, eveniment care se desfășoară în perioada 26 - 28 iulie.
Legendara Grupă B din cadrul Campionatului Mondial de Raliuri a reușit să ofere momente impresionante atât pentru fanii acestui sport cu motor, cât și pentru echipajele angrenate.
Conform documentelor, acest exemplar Metro 6R4 are numărul de fabricație 189 (doar 200 au fost asamblate), a fost produs în 1985 și achiziționat în 5 decembrie 1986.
Zece ani mai târziu, proprietarul din Oxfordshire a decis să contacteze reprezentanții Muzeului Donington, iar astfel, acest Metro 6R4 a devenit un exponat permanent. În 2002, mașina a fost vândută unui colecționar, iar până astăzi "a adunat" doar 11 kilometri.
Mașina nu a fost înmatriculată niciodată și este echipată cu toate accesoriile cu care a fost livrată de uzină în 1986. Actualul vânzător deține facturile primului proprietar, o serie de fotografii și scrisorile adresate Muzeului Donington.
Conform specialiștilor, acest MG Metro 6R4 ar urma să scoată din conturile colecționarilor cel puțin 225.000 de euro.
Comentarii (0)