Un Jaguar XJ220 C va fi scos la licitație: modelul britanic a fost pilotat de David Coulthard în cursa de 24 de ore de la Le Mans

de Cornel Șocariciu
Marti, 20.11.2018
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
Un Jaguar XJ220 C care a fost pilotat de David Coulthard va fi scos la licitație în 1 decembrie. În 1993, exemplarul a concurat și a câștigat cursa de 24 de la Le Mans (clasa GT), însă bucuria britanicilor a durat doar o lună: titlul a fost retras în urma unor nereguli descoperite în dreptul sistemului de evacuare.

La începutul anilor '90, Jaguar a venit pe piață cu modelul XJ220. Produsul dezvoltat de britanici a reușit să devină cel mai rapid model de serie din lume în 1994: 349.4 km/h au notat reprezentanții Guinness Book.

Același XJ220 a fost implicat și în motorsport. În cursa de 24 de ore de la Le Mans din 1993, producătorul britanic a înscris 3 exemplare XJ220 C. Unul dintre acestea va fi scos la licitație în 1 decembrie de casa Bonhams în cadrul evenimentului numit Bond Street Sale.

Exemplarul pregătit de Bonhams a fost pilotat de David Coulthard, John Nielsen și David Brabham. Mai mult decât atât, la finalul celor 24 de ore, acest XJ220 C cu numărul de concurs 50 s-a clasat pe prima poziție în cadrul clasei GT. Cu toate acestea, o lună mai târziu, titlul avea să fie retras de FIA în urma unor nereguli descoperite în dreptul sistemului de evacuare.

Sub capota lui XJ220 C se află același motor V6 de 3.5 litri pe care îl întâlnim și în cazul versiunii de stradă.

În urmă regulilor impuse de FIA, motorul lui XJ220 C dezvolta circa 500 de cai putere, comparativ cu cei 550 CP oferiți de versiunea de stradă.

Specialiștii se așteaptă ca exemplarul XJ220 C scos la licitație să fie vândut pentru o sumă cuprinsă între 2.47 și 3.14 milioane de euro.

Via | Bonhams

Comentarii (1)

  • Corocsenie Adrian
    Nea Tiri fii pe faza !!
    1 0

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru