Un german în Transilvania: aglomerata Sighișoară, biserica armenească în paragină și mirificul Biertan

Plouă cu bulbuci la Biertan, iar cerul gri zugrăvește un tablou de Bacovia, cu tot cu biserica fortificată pe care o vedem pe geamul pensiunii. Nici că se putea un final mai mohorât pentru o zi care nu s-a îndepărtat de aceste coordonate depresive.

Biserica fortificată din Saschiz

Ziua începe bine la Saschiz, într-un cadru natural idilic. De altfel, v-am și povestit în episodul anterior de lacul și armata sa de țânțari. Tot idilică pare și biserica fortificată din centrul localității. Impunătoare, atât de înaltă că abia am reușit să o prindem în poză alături de mașina noastră. A fost nevoie de eforturi și fotografii verticale (pe care, între noi fie vorba, unul din membrii echipei le urăște).

Chiar dacă suntem în mijlocul săptămânii, biserica avea vizitatori. Germani. Însă nu motorizați ca noi. Erau călare pe biciclete și coborau de undeva de sus. Am căutat cu privirea pe dealul din spatele bisericii și printre pâlcurile de copaci am zărit cetatea țărănească din Saschiz. Iarăși un monument protejat, care datează din secolul XIV. În centrul cetății se află o fântână al cărei fund ar fi asigurat, se pare, comunicarea pe sub pământ cu centrul satului de azi.

Revenind la biserica fortificată, scenariul parcă se repetă. Ca și la Hărman și Prejmer, biserica aceasta este construită pe fundația unei vechi bazilici romane. A fost ridicată în anul 1493 în cinstea regelui Ștefan I al Ungariei. Dovada că pe la 1400 mai erau și alți Ștefani în cinstea cărora se ridicau biserici.

Biserica fortificată din Archita

Lăsăm în urmă aerul gotic al bisericii, cu tot cu turnul său fisurat și cupola strâmbă. Am apucat către Archita, un sat care avea să-l depășească pe Viscri. Nu în decor, deși nu era departe. Drumul e la fel. La fel de groaznic, bineînțeles. Pe o scară de la 1 la 10 se apropie de 12. Este pietruit și plin de gropi.

Nu are rost să vă spun că iar am adus ode inginerilor germani care s-au gândit să facă din Passat o mașină confortabilă. Amortizoarele au înghițit gropile pe nemestecate. Bineînțeles, s-a dus naibii toată vopseaua cea intelectuală. Am ajuns la Archita cu un Harvard Blue ușor decolorat.

Chiar și așa, devierea a meritat. Biserica fortificată din Archita este așezată într-un decor demn de tablourile lui Grigorescu. Un rural maiestuos, pe care nu obosești să-l zugrăvești în zeci de poze, din unghiuri care par să nu se mai termine. Primele dovezi ale unui așezământ datează de pe la 1200, când sașii ar fi ridicat aici o cetate de pământ. Câteva sute de ani mai târziu au apărut cetatea actuală, clădită în stil gotic, și zidurile cu cele nouă turnuri de apărare.

În afară de praful pe care l-am ridicat pe ulițele satului, n-am prea trezit pe nimeni. Biserica era ferecată, iar posibilitățile de vizitare nule. Două case colorate mai încolo, la magazinul din sat, toți au strâns din umeri când am spus că vrem să vizităm fortificația.

Biserica fortificată din Sighișoara

De aici și până la Sighișoara mai sunt doar 20 de kilometri și câteva camione pe care trebuie să le depășești. Din fericire, TDI-ul ajută. Drumul pietruit care urcă la cetate e plin de autocare și mașini. Riscăm puțin și ajungem sus. Passat pozează greu pe străduțele înghesuite, pline de turiști străini. Germanul smulge zâmbete de la conaționalii care se întreabă de ce fotografiază românii mașina asta care are deja trei ani pe piață.

Furnicarul din interiorul cetății te trimite cu gândul, inevitabil, la agitația de acum câteva sute de ani. În spatele celor 930 de metri de zid, cu o înălțime de până la 14 metri, se ascundea viața unui oraș târg, cu numeroase ocupații. Erau 14 turnuri, fiecare dedicat unei bresle: a cojocarilor, a țesătorilor, a croitorilor, a fierarilor sau a giuvaergiilor.

Lăsăm neamțul în parcare și apoi o luăm la pas pe cele 300 de trepte ale scării acoperite. Este purgatoriul care te urcă în raiul din vârful dealului. O școală menționată încă din anul 1522 și deja celebra Biserică din Deal. Construită în mai multe etape, între 1345 și 1525, biserica gotică este a patra ca mărime din Transilvania și singura care adăposetește o criptă chiar dedesubtul corului. Dacă nu ești slab de înger și accepți coborârea, o să descoperi acolo morminte din secolele XVI și XVII.

Biserica armenească din Dumbrăveni

Răcoarea din interiorul bisericii s-a transferat și afară. Soarele s-a ascuns printre nori și nici nu s-a mai arătat până la finalul zilei. Înainte de Biertan mai aveam o oprire: Dumbrăveni. Asfalt, case cochete, chiar și unele viluțe, un parc generos și câțiva bătrânei care joacă table pe un ton certăreț.

Ceva mai multe urme de civilizație decât în multe sate pe care le-am vizitat, însă o dezgustătoare nepăsare față de Biserica Armenească. Da, în Dumbrăveni a existat o puternică și înfloritoare comunitate armenească. Încă un ingredient în amestecul cultural din Transilvania.

Armenii au lăsat în urmă o biserică ridicată la 1766, cu influențe baroce târzii și șase altare. Biserica este impresionantă, dar închisă. Poți zări însă, printre gratii, arcele fisurate care par să strige „ne prăbușim”. De altfel, în fața bisericii există un semn care te avertizează că pot cădea bucăți din tencuiala exterioară, iar apropierea se face pe proprie răspundere.

Nepăsarea autorităților este evidentă. Chiar dacă cineva a fost destul de „inteligent” să toarne asfalt peste lespezile de piatră de la intrare, ca o spoială sinistră menită să ascundă farmecul lăcașului de cult.

Lângă biserica armenească zace într-o paragină asemănătoare Castelul Apaffy, care a aparținut familiei de nobili cu același nume. Construit cu un zid gros și turnuri de apărare, castelul a fost martorul mai multor frământări sociale pe la mijlocul anului 1500, când mai mulți țărani răsculați l-au și cucerit.

Biserica fortificată din Biertan

Seara și ploaia ne-au prins în Biertan, un sat din inima Transilvaniei, la care ajungi după ce parcurgi un drum inițiatic printre dealuri verzi. Lumina amurgului nu răzbește suficient prin perdeaua de nori, așa că peisajul rămâne gri. Turnurile bisericii fortificate din sat se înalță însă maiestuos peste toate casele cu țiglă veche. Rădăcinile oamenilor de aici datează încă de pe la 1200, atunci când apare prima atestare documentară. La poalele fortificației există tarabe cu suveniruri și obiecte tradiționale, precum și un restaurant cu mâncare autentică.

Dincolo de intrare se întinde un șir lung de trepte acoperite, tot un fel de purgatoriu care te urcă în curtea interioară a cetății fortificate. Biserica actuală este construită între 1490 și 1520 în stilul gotic târziu. Altarul a fost clădit după instrucțiunile unor meșteri din Viena și Nurenberg, însă atracția principală este ușa sacristiei, care are un sistem de 19 încuitori. Creată în anul 1515 de către meșterii locali, ea a fost premiată chiar și la Expoziția Mondială de la Paris, în anul 1900.

În jurul bisericii s-a ridicat zidul de apărare cu turnurile adiacente. Exista chiar și o carceră pentru soții care voiau să divorțeze. Aceștia stăteau închiși aici vreme de două săptămâni și erau nevoiți să împartă aceeași cană, același pat, aceeași farfurie. Se spune că un singur cuplu a rămas ferm și a decis să divorțeze după această experiență.

Tot în curtea bisericii există și o piatră uriașă pe care erau așezate exemplele negative ale comunității. Probabil, dacă piatra și obiceiul ar mai exista, astăzi n-am mai fi văzut atâtea biserici vechi aflate într-o stare de degradare sau cu porțile închise.

Sperăm că mâine se vor schimba sorții. Ne așteaptă iarăși o zi lungă. După ce căscăm din nou gura la Castelul din Biertan (așa cum vă ziceam și la început, pensiunea în care stăm ne oferă un geam direct către el) mergem la Brateiu și mai apoi Mediaș. Nu ratăm Bazna și facem un popas ceva mai lung la Cetatea de Baltă Jidvei. Nu punem gura pe vinul partenerilor noștri în acest proiect pentru că mai avem de condus până la Blaj și Alba Iulia.

Puteți fi alături de noi pe pagina de Facebook Automarket sau căutând hashtag-ul #ungermanintransilvania pe aceeași rețea de socializare. Adunăm acolo toate pozele și filmulețele memorabile.