Prezentat la Salonul de la Geneva din 2016, Bugatti Chiron este considerat un urmaș de succes al lui Veyron.
Chiron are un motor de 8.0 litri cvadri-turbo și produce 1500 de cai putere, cu 499 mai mulți decât dezvolta Veyron în momentul lansării sale. Cuplul de 1600 Nm, disponibili între 2000 și 6000 rpm, este transmis tuturor celor patru roți prin intermediul unei transmisii automate cu șapte rapoarte.
Cel mai nou model Bugatti poate să accelereze de la 0 la 100 km/h în mai puțin de 2.5 secunde, în timp ce viteza maximă este limitată electronic la 420 de km/h la utilizarea pe șosea.
Toate aceste performanțe impresionante nu l-au împiedicat însă pe proprietarul unui Chiron să-și vândă bolidul.
Într-o licitație organizată de casa RM Sotheby's, exemplarul Bugatti Chiron cu mai puțin de 1.000 de kilometri la bord a fost achiziționat în schimbul sumei de 3.2 milioane de euro, cu 800.000 de euro mai mult decât prețul de pornire al unui Chiron nou.
La sfârșitul anului trecut, Bugatti anunța că, pânâ la acel moment, 70 de modele Chiron au ajuns la clienți din toată lumea, ținta pentru 2017 an fiind atinsă.
Compania spunea la vremea respectivă că a vândut 300 din cele 500 de unități prevăzute pentru producție, după cum urmează: Europa (43%), SUA și Canada (26%), Orientul Mijlociu (23%) și Asia-Pacific (8%).
Via Motor1
Dar este adevărată si vorba: strugurii sunt ac
Dar este adevărată si vorba: strugurii sunt ac
Am văzut la desene că astea consumă mai mult de 5 litri/100km