Scandalul Dieselgate, în care sunt implicate cinci mărci ale Grupului Volkswagen, capătă noi nuanțe după ce publicația New York Times a dezvăluit faptul că ancheta procurorilor a descoperit o prezentare în format PowerPoint în care inginerii Volkswagen explicau cu lux de amănunte cum ar trebui să funcționeze un soft care să recunoască faptul că mașina se află în timpul unui test de laborator. Conform jurnaliștilor newyorkezi, prezentarea în format digital a fost descoperită pe unul dintre computerele sigilate și analizate de autorități, aceasta fiind creată în 2006, deci cu nouă ani înainte ca Volkswagen să recunoască - în septembrie 2015 - faptul că 11 milioane de mașini diesel vândute la nivel mondial au trișat la testele oficiale de emisii.
Conform analizei, prezentarea PowerPoint subliniază faptul că managerii tehnici ai grupului germani erau la curent cu faptul că motoarele diesel ale mărcii nu vor reuși să se ridice la nivelul cerințelor maxime de emisii din Statele Unite, iar soluția găsită - software-ul care a cauzat întregul scandal - este și ea detaliată pe larg.
Nu se cunoaște numărul de oficiali Volkswagen cărora le-a fost prezentat acest document, însă e foarte clar faptul că cele câteva pagini ale prezentării includ explicații detaliate legate de modul în care orice mașină poate să recunoască faptul că se află în timpul unor teste datorită tiparelor repetitive ale acestora. Ulterior, odată cu trecerea anilor, Volkswagen a perfectat sistemul, care a ajuns să recunoască alte premise ale testelor de laborator, precum faptul că volanul nu se învârte în timpul analizelor oficiale.
via NYTimes
Cu asta cum ramane?
Iar treaba cu consumul declarat nu e din cauza constructorilor ci din cauza ciclului european de testare care nu are nicio treaba cu "condusul din realitate". Cand vor face un ciclu de testare pe drumuri reale atunci vom avea si consumuri declarate de care te poti apropia si tu ca sofer fara sa mergi cu 70 km/h pe autostrada in ultima treapta.