Un ceh la Paris: SUV-ul Skoda Kodiaq și-a făcut prima apariție publică la finalul Turului Franței

de Mircea Meşter
Luni, 25.07.2016
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
Cel mai mare SUV din istoria Skoda se pregătește de lansarea oficială. Prima apariție publică a avut însă deja loc, Kodiaq alăturându-se Turului Franței prin Paris la ultima etapă a competiției cicliste.

SUV-ul Skoda Kodiaq este cel mai important model pe care marca din Cehia îl lansează în ultimii ani, iar acest lucru se vede foarte clar în modul în care constructorul deținut de Grupul Volkswagen insistă să ne prezinte noul model. După ce l-am văzut camuflat și după ce am aflat că se va alătura într-o versiune camuflată plutonului din Turul Franței pentru ultima etapă a celei mai populare competiții cicliste a lumii, Skoda Kodiaq a făcut cu acest prilej un tur al Parisului pe care cehii l-au imortalizat într-o serie fotografii realizate în puncte reprezentative ale capitalei franceze.

Evident, mașina a fost camuflată în părțile esențiale, pentru că debutul său oficial va avea loc în 1 septembrie la Berlin înainte de prezența în haine de gală la Salonul Auto de la Paris, care va avea loc în la finalul aceleiași luni.

Apariția de ieri a SUV-ului Skoda a fost însă prima în fața publicului și s-a derulat chiar pe Champs Elysees, în fața zecilor de mii de spectatori care s-au alăturat plutonului la finalul Turului.

Debutul oficial al lui Skoda Kodiaq în showroom-uri va avea loc, cel mai probabil, la începutul anului 2017.

Vă reamintim faptul că Skoda Kodiaq împarte aceeați platformă cu noua generație Tiguan și cu Seat Ateca, SUV-ul din Cehia fiind însă ceva mai mare și oferind 7 locuri. 

via Skoda

Comentarii (5)

  • la fel de searbad ca orice skoda design patratos cu linii rupte ,muchii ascutite si influente...probabil din cubism....
    16 24
  • @q
    Este vorba de design VisionL care are ca inspirație și influență a liniei de design cristalul de Bhoemia. Dacă nu îți place linia de cristal sau conservatorismul de design al producătorului ceh nu este nicio problemă, dar gândește că altor persoane le poate plăcea această linie aristocratică a designului. Cât referitor la marcă, ca omogenitate de design, reprezintă un element de identificare, lucru utilizat de toți constructorii auto ca element de delimitare față de concurență. Este o chestiune de gust, de concepție si opțiune ce diferă de la om la om si daca vrei să analizezi designul cu adevărat, cu condiția să ai și minime cunoștințe în domeniu, fă o analiză pe viu, când va fi disponibilă și vei constata că termenul searbăd nu este cel potrivit chiar dacă nu îți place stilul - dar numai cu condiția să ai cunoștințe de transpunere a influentei de design, altfel nu te deranja ca nu vei face o analiză corespunzătoare.
    18 6
  • @Coco...nu prea meritam atentia ta luand in considerare ca tacticile tale de intimidare, folosind informatii de pe net la indemana oricui,nu m-au dat pe spate...cine cumpara o masina nu trebuie sa fie mare cunoscator in design si....ma rog terminologie de specialitate...eu mi-am spus parerea.e vreo problema daca-l prefer pe grigorescu si nu pe picasso?
    6 9
  • @q. Păcat că dai o astfel de interpretare postării mele. Informațiile sunt din lumea auto nu doar din surse de net. De exemplu târgul internațional auto Geneva si de la Viena ( ultimul pe probleme de motoare si design la care au participat specialiști VAG ) la care au fost prezentate unele date privind concepția de viitor, Petru perioada 2016 - 2022. Nu este vorba de intimidare doar suntem pasionați de auto nu contracandidați la ceva sau beneficiari de interes, este vorba doar de niste informații puțin mai ample la care poate unii nu au acces sau interes suficient. La Praga, de exemplu, J.Kaban a explicat conceptul viitoarei linii de design. Atât și nimic mai mult. Restul este...poezie, deoarece preferințele pot tine de opțiuni culte sau opțiuni naturale, deci nicio problemă.
    5 2
  • ok
    3 0

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru