Un american s-a reîntâlnit cu maşina sa, un Chevrolet Corvette, la 33 de ani după ce a fost furată

de Bogdan Mirică
Vineri, 04.07.2014
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
În 1981, un american rămânea fără maşina sa, un Chevrolet Corvette, după ce aceasta dispărea dintr-o parcare din Detroit. La 33 de ani, maşina sa a fost găsită pe cealaltă coastă a Americii în perfectă stare de funcţionare.

Urmareste Automarket
În 1979, George Tally îşi vedea visul împlinit: primea cheile maşinii pe care şi-o dorea de multă vreme, un Chevrolet Corvette. Proprietarul s-a bucurat de maşina sportivă vreme de doi ani, până în 1981 mai exact, atunci când a fost nevoit să se despartă de ea forţat.

Tally, rezident în Detroit, a parcat maşina la câţiva kilometri distanţă chiar de sediul central al celor de la GM.

Când s-a întors, a constatat stupefiat că exemplarul său Corvette a dispărut. Disperat, a făcut o plângere la poliţie, însă toate eforturile sale au fost zadarnice. Maşina a fost de negăsit.

Esential 33 de ani au trecut de când a fost furată maşina.
La fix 33 de ani de la întâmplarea nefericită, George Tally s-a reîntâlnit cu maşina sa. Deşi pare greu de crezut, ea a fost recuperată şi înapoiată clientului său de către o companie de asigurări din Hattiesburg, situată pe celălalt mal al Statelor Unite. Întâlnirea a avut loc chiar în curtea General Motors.

„Este o zi norocoasă. Maşina mea a fost recuperată în perfectă stare de funcţionare, cu 47.000 de kilometri la bord”, a declarat George Tally. 

via autoblog

Comentarii (1)

  • Ordinea pozelor n-ar fi trebuit sa fie invers? ;)
    8 0

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru