Un american a intrat cu mașina într-o clădire după ce a încercat să călătorească în timp

de Bogdan Mirică
Luni, 04.01.2016
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
Continentul american este un izvor nesecat de întâmplări neobișnuite. Cea mai nouă vine tocmai din Florida și implică o presupusă călătorie în timp.

Toamna lui 2015 ne-a adus aniversarea a trei decenii de la debutul filmului ”Înapoi în viitor”, un adevărat blockbuster al anilor `80, care a stimulat imaginația tuturor privind călătoria în timp. Filmul continuă să o facă și acum, dacă ne gândim că un american a invocat această scuză în urma unui accident cu urmări grave.

În Pensacola, Florida, șoferul unui Dodge Challenger a intrat în peretele unui birou de colectare a taxelor. Motivul invocat de cel aflat la volan: călătoria în timp. Deși pare hilar, americanul a declarat că accidentul s-a produs pentru că ar fi vrut să călătorească în timp cu mașina sa.

Deznodământul nefericit are însă și o parte bună: nimeni nu se afla la birou în momentul producerii accidentului, iar șoferul a scăpat nevătămat. Pagubele materiale sunt însă considerabile și ar urma să nu fie plătite de compania de asigurări, pe motiv că șoferul nu se afla în deplinătatea facultăților mintale.

via msn

Comentarii (6)

  • Ce se intampla in america e nimic fata de ce ''fenomene'' apar in rusia.
    8 3
  • Sa fie oare o intamplare ca a intrat in spatele unui birou de colectare a taxelor.
    2 0
  • gigi_valoare
    Bineinteles ca in Florida...
    0 0
  • AndreiRN
    Zi Florida si ...... trage apa.
    1 1
  • Mitica Blajinul
    CaeFlorida , ca e Calfornia, ca e ameriaca.......Restul, completezi tu. Prostia umana este peste tot, dar parca este mai multa acolo unde " I pay taxes, so, I have rights"Yep.The right to be stupid, este peste tot.
    1 0
  • 4wd

    Serios? Ai auzit sa se intample in Rusia ca un copil de 4 ani sa-si impuste instructorul de tir in timp ce invata (in mod legal !!!) sa foloseasca un uzzy? Dar ca flota rusa sa someze in mod repetat un far de coasta sa se dea la o parte? Nu zic, au si rusii gogomaniile lor, insa finalul celor din state este, de obicei mult mai tragic. Spun "de obicei" pentru ca a exista o relatare despre moartea unui rus care a incercat sa fac selfie cu un urs care hiberna si blitz-ul l-a trezit -::)))
    2 0

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru