Lotul trei al autostrăzii Sibiu-Orăştie, ultimul necesar completării traseului de 92 de kilometri, va fi dat în folosinţă până la finele lunii noiembrie, promite Dan Şova, Ministrul Transporturilor.
Constructorii lotului trei și-au asumat că vor termina și partea afectată de alunecări până în 15 noiembrie 2014. Acum ne aflăm în altă paradigmă, până vineri stabilim un program de lucrări pentru a vedea exact cum se ating cele două termene angajate
Dan Şova
Ministrul Transporturilor
Autostrada Sibiu-Orăştie a fost
inaugurată parţial în ultima parte a anului trecut şi va fi completată până la finalul lunii noiembrie, informează Digi 24.
La momentul inaugurării celor trei secţiuni deschise în 2013, lotul trei al autostrăzii, un segment de 22 de kilometri, nu a putut fi gata la timp din cauza alunecărilor de teren. Constructorul respectivei secţiuni le-a solicitat celor de la CNADNR fonduri suplimentare pentru finalizarea secţiunii de care erau răspunzători, dar răspunsul de la Ministerul Transporturilor nu a fost favorabil, Ministrul ameninţând constructorul cu rezilierea contractului.
Negocierile dintre cele două părţi au dus la continuarea lucrărilor cu două promisiuni: finalizarea a 16 kilometri de autostradă până la 15 iulie 2014 şi construirea ultimilor şase kilometri din segment până în 15 noiembrie 2014, totul fără costuri suplimentare pentru stat. Vestea vine de la Dan Şova, Ministrul Transporturilor, care a discutat cu reprezentanţii constructorului care semnase un contract cu statul român pentru acea secţiune şi avea angajament în scris de finalizare a secţiunii de 16 kilometri, neafectată de alunecări de teren, până la 15 iulie 2014.
Promisiunile autorităţilor: investiţii în nouă autostrăzi în 2014
Alunecările de teren care au avut loc pe o secţiune de şase kilometri a lotului trei au adus costuri mai mari pentru constructorul tronsonului respectiv.
Primele trei tronsoane ale autostrăzii Sibiu-Orăştie au fost realizate de trei constructori diferiţi. Măsura a fost luată pentru a obţine cele mai bune oferte pentru fiecare segment de autostradă în parte şi pentru a asigura competitivitatea între constructori, asigurând finalizarea la timp a fiecărui segment.
Strategia de autostrăzi a guvernului actual este controversată, deoarece reprezentanţii Executivului au anunţat intenţia de a implementa
trasee diferite de cele prioritare pentru Uniunea Europeană, cum ar fi o autostradă între Bucureşti şi Alexandria, proiect despre care guvernanţii nu au mai discutat în urma nemulţumirilor exprimate de opinia publică.
Via Digi24 | Sursă Foto
Altii construiesc autostrazi peste ocoane sau in zone muntoase, iar la noi nici macar la campie nu se poate face acest lucru! Sau nu se vrea?
si pe constructor il doar in popou. Totusi astia fac o autostrada, verificarile terenului ar trebui sa fie la ordinea zilei. Nu sunt intr-o comuna "no name" a carei ulite trebuie acoperite cu covor asfaltic cu 2 zile inainte de a veni alegerile.
Posibil sa fie vina CNADR dar problemele punctuale nu constructorul trebuie sa le identfice si sa le rezolve?
ca observatie generala...si pe unora si altora li se flutura. Cei din cnadr se joaca cu banii altora (ai nostri) iar constructorul isi ascunde incompetenta "canalizand" banutii acolo unde trebuie.