Tuning semnat de Brabus: Mercedes-Benz Clasa E T-Modell primește un tratament discret

de Cornel Șocariciu
Joi, 17.08.2017
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
Brabus a lansat un pachet de tuning pentru Mercedes-Benz Clasa E T-Modell. Break-ul constructorului german primește un kit discret de caroserie și un pachet de performanță.

Brabus, tunerul de casă Mercedes-Benz, a pregătit un kit exterior și un pachet de performanță pentru Clasa E T-Modell. Din punct de vedere estetic, break-ul oferă acum spoilere față și spate ușor modificate, praguri ceva mai agresive și terminații noi pentru sistemul de evacuare.

De asemenea, clienții care vor opta pentru kitul exterior gândit de Brabus, vor avea la dispoziție și jante cu un design special cu dimensiuni cuprinse între 18 și 21 de inch.

Pachetul de performanță pregătit de tunerul din Germania poate fi instalat pe mai multe motorizări. Brabus spune că noul kit crește puterea oferită de versiunea E200 de la 184 de cai la 221 de cai. De asemenea, varianta E250 modificată de Brabus produce acum 241 de cai putere, cu 30 CP mai mult față de versiunea de serie.

Prin instalarea pachetului de performanță, dieselul E350d oferă 304 cai putere, cu 46 CP mai mult față de varianta oferită de Mercedes-Benz. În plus, Brabus spune că poate micșora garda la sol a break-ului din Stuttgart cu până la 30 de milimetri.

Tunerul din Germania oferă garanție de 3 ani sau 100.000 de kilometri pentru toate accesoriile oferite.

Comentarii (0)

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru