La această concluzie au ajuns şi rivalii tradiţionali de la Aston Martin, care au mai participat în Marele Circ cu propria echipă în 1959-1960. De data aceasta, producătorul de maşini sport a ales o metodă inedită pentru a-şi promova numele în Marele Circ alături de Ferrari şi McLaren.
Britanicii vor deveni sponsorul principal al celor de la Force India, echipă care va fi redenumită în Aston Martin Racing începând din sezonul 2016. În schimb, producătorul va avea posibilitatea să transfere tehnologie din Formula 1 în dezvoltarea maşinilor sale de serie.
Culorile noilor monoposturi vor fi albastru şi auriu, iar un alt partener al proiectului este brandul de whisky Johnnie Walker. Noua echipă Aston Martin Racing va utiliza în continuare motoare Mercedes, mai ales că producătorul german deţine 5% din acţiunile constructorului de maşini sport.Negocierile dintre Aston Martin şi Force India sunt într-un stadiu foarte avansat şi urmează să fie finalizate în curând, fapt confirmat inclusiv de Vijay Mallya, proprietarul echipei cu sediul la Silverstone. Force India s-a remarcat în ultimii ani ca una dintre cele mai puternice echipe independente, iar în prezent ocupă locul cinci în clasamentul constructorilor, în urma Mercedes, Ferrari, Williams şi Red Bull, care beneficiază de bugete semnificativ mai mari.
Anterior, Aston Martin a vizat o astfel de asociere inclusiv cu Red Bull Racing şi Williams.
Via Autosport
In alta ordine de idei, intr-adevar, Ferrari produce masini de strada mai bune decat Aston Martin. Problema este ca majoritatea clientilor nu sunt piloti iar cea mai mare parte a lor nici macar nu aduc masina in punctul in care sa poata sesiza diferenta... cumpara un Aston Martin pt statut social... imi amintesc cum cateva ”fufe” au fost invitate sa conduca cateva masini din colectia lui Tiriac. Majoritatea spuneau, da am condus Ferrari, dar cea mai faina mi s-a parut Aston Martin...