Weekend-ul care tocmai s-a încheiat a fost unul plin pentru iubitorii de motorsport. Aceștia au putut urmări etapa de WRC (Campionatul Mondial de Raliuri) din Germania.
Anul acesta, în Raliul Germaniei concurenții au avut de parcurs 344 de kilometri de probe speciale. La finalul celor 19 teste cronometrate, estonianul Ott Tanak a avut cel mai bun timp, reușind să-și treacă în cont a cincea victorie a senzonului.
Mai mult decât atât, piloții Toyota au reușit un weekend fantastic, întreg podimul fiind acaparat de echipajele constructorului nipon. Pe locul secund al întrecerii din Germania s-a clasat Kris Meeke, iar ultima treaptă a podiumului a fost ocupată de Jari-Matti Latvala.
În aceste condiții, avansul lui Ott Tanak în fruntea clasamentului general a ajuns la 33 de puncte. Pe locul secund a trecut Thierry Neuville (Hyundai), belgianul reușind să încheie Raliul Germaniei pe poziția a cincea, în spatele coechipierului Dani Sordo.
Ultima treaptă a clasamentului general este ocupată de Sebastien Ogier.
Pilotul Citroen a avut un weekend dificil și a încheiat pe poziția a opta a etapei din Germania.Pe prima poziție în clasamentul general pe echipe se află Hyundai având un avans de doar 8 puncte față de Toyota. Ultima treaptă a podiumului este ocupată de Citroen.
Cu Elfyn Evans aflat în perioada de recuperare, echipa M-Sport Ford a avut un weekend mai puțin bun. Gus Greensmith, înlocuitorul lui Evans pentru această etapă, a reușit o clasare pe poziția a noua, în timp ce problemele electrice ale mașinii au făcut ca Teemu Suninen să încheie Raliul Germaniei în partea de jos a clasamentului.
În etapa din Germania, România a fost reprezentată de echipajul format din Simone Tempestini și Sergiu Itu. Deși au pierdut minute prețioase în prima zi de concurs din cauza unei pene, cei doi au reușit să recupereze timpul pierdut și să încheie Raliul Germaniei pe locul al patrulea în cadrul clasamentului WRC2.
Campionatul Mondial de Raliuri: clasament general piloți
Loc | Pilot | Echipă | Puncte |
1 | Ott Tanak | Toyota | 205 |
2 | Thierry Neuville | Hyundai | 172 |
3 | Sebastien Ogier | Citroen | 165 |
4 | Kris Meeke | Toyota | 80 |
5 | Andreas Mikkelsen | Hyundai | 79 |
6 | Elfyn Evans | M-Sport Ford | 78 |
7 | Jari-Matti Latvala | Toyota | 74 |
8 | Teemu Suninen | M-Sport Ford | 70 |
9 | Dani Sordo | Hyundai | 62 |
10 | Esapekka Lappi | Citroen | 62 |
Campionatul Mondial de Raliuri: clasament general pe echipe
Loc | Echipă | Puncte |
1 | Hyundai | 289 |
2 | Toyota | 281 |
3 | Citroen | 216 |
4 | M-Sport Ford | 168 |
Oricum, ar fi cazul să considerăm încheiată lupta pentru titlul mondial (la piloți).
Fără Evans, MSF nu poate emite niciun fel de pretenții...Imprevizibilul Meeke a recuperat puternic și, astfel, pune din nou sub semnul întrebării locul 4. Mă asteptam la mai multă determinare din partea "umbrelor" lui Evans, dar, de unde nu e, nici Dumnezeu nu cere.
Sunt curios dacă patronul Wilson pregătește deja noul sezon. Sau voi admira la anul "doar" spectaculozitatea în ansamblu a competiției?
citroen trebuie sa rezolve problemele de care se plangea ogier si sa caute un pilot nr 2 mai competitiv.
hyundai si toyota au tot ce le trebuie ca sa se lupte intre ele pt locul 1. felicitari toyota pt tripla, felicitari tanak pt victorie si pentru avansul considerabil fata de neuville si ogier.
si felicitari tempestini pentru locul 4 la wrc2
Da, știu că Fiesta "omenească" sau "de stradă" este oferită (pe benzină) cu 3 cilindri, iar în asociere cu motorașul de 1 L se înscrie în logica downsizing, pe care eu, unul, n-o împărtășesc nici tehnic, nici moral. Nu neg, forța acestui sistem am constatat-o experimental (pe Octavia cumnatului meu), dar, deși mașina este relativ nouă, deja au început să curgă belelele :)
Revenind la subiect, motorul destinat WRC este realizat de Ford la filiala sa britanică.
Referitor la pasiunea mea pentru Ford, ea este una conjuncturală. De fapt, eu aș fi vrut să concureze...Opel (din nou), dar nici fostul proprietar, nici actualul nu se sinchisesc...Deși argumentele pledează din plin și în mod incontestabil: există model de segment B și există...OPC. În schimb, nu există voință fermă, inclusiv pentru a învinge...fobia costurilor. Pe VAG o înțeleg că nu mai este interesată de WRC: pentru că Dieselgate (goana după amortizarea amenzilor "americane"). Dar pe domnii de la "GM" și PSA nu...
Mă rog, ideea este că, atâta vreme cât se mențin regulile actuale în această competiție, o voi urmări cu reală desfătare. Dacă însă se vor introduce constrângeri de ordin...electric, atunci raliul mondial mă va pierde (indiscutabil și ireversibil!) ca fan în secunda 2. Evident, ar perpetua amintirile glorioase, dar sentimentul profund de amărăciune nu poate fi combătut doar cu atât.
Am mai incriminat eu acest fapt: PSA a intenționat să cumpere dreptul de uz al emblemei Blitz nu ca să promoveze Opel în sine, ci ca să profite de faima lui populară în arie europeană. Treptat, certitudinea (tolerată de francezi) că încă se mai fabrică Opel-uri cu motoare/platforme originare va deveni totalmente incorectă politic...Adevărul este că modelele 100 % germane încă se bucură de priză la public. PSA speră însă ca mania SUV-urilor să spulbere acest succes real al sedanurilor tipic familiste plăsmuite de Opel. Poate că va reuși, dar frenezia...SH în direcția Opel-urilor "clasice" n-are cum s-o zădărnicească. Eu, unul, n-am întâlnit încă pe nimeni dornic de un Peugeot sau Citroen uzat. Nu că n-ar exista asemenea specimene.