Trecut și viitor: de la lumânări la Matrix cu LED. O vizită în istoria farurilor Opel

de Cornel Șocariciu, Foto | Opel
Vineri, 08.02.2019
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
La 120 de ani de la asamblarea primului Opel, constructorul german ne-a invitat să conducem unele dintre modelele care au făcut istorie în gama mărcii germane.

Opel aniversează 120 de ani de la fabricarea primului vehicul. Iar pentru a celebra cum se cuvine această bornă, constructorul din Russelsheim a pregătit o serie de evenimente speciale. 

Pentru o persoană care încă zâmbește larg atunci când zărăște pe stradă mașini care au cel puțin dublul vârstei lui, invitația Opel a venit ca o gură de oxigen la peste 7.000 de metri: nemții promiteau că vom face cunoștință cu majoritatea vehiculelor care au făcut carieră în cadrul companiei, iar pe listă apărea și o mică supriză despre care nu puteam scrie până în 8 februarie.

Mai mult decât atât, evenimentul avea să se desfășoare noaptea, întrucât accentul avea să fie pus pe evoluția farurilor și a sistemelor de iluminat integrate pe mașini de-a lungul celor 120 de ani de când Opel asamblează vehicule.

Evoluția farurilor în istoria Opel

Într-o zonă înconjurată de o lumină difuză, în cadrul centrului de testare Opel din Dudenhofen, organizatorii au aliniat istoricele cu care avea să facem cunoștință: Opel "Doktorwagen" (1909), Opel 4/20 HP Luxury (1928), Admiral (1938), Kapitan (1939), Olympia Cabriolet Limousine (1950), Kadett A Caravan 1000 (1963), Rekord 1900 L (1966), Rekord 1900 L Automatic (1967), Opel GT (1968), Kadett B Coupe Rallye (1971) și Monza A1 (1980).

Iar din toată această "gașcă" de istorice nu putea lipsi primul Opel: Patentmotorwagen "System Lutzmann", vehicul produs în 1899 în uzina pe care frații Opel au cumpărat-o de la Friedrich Lutzmann.

Alături de istorice, Opel a pregătit și câteva modele moderne care de-a lungul timpului au promovat sportivitatea sau au fidelizat clienții companiei. Amintim aici de Calibra 4x4 (1990), Kadett E GSI (1991), Omega B Caravan (2003), Vectra GTS (2007) și Insignia OPC Sports Tourer (2015).

Însă evenimentul pregătit de Opel nu avea să ne pună față în față doar cu modelele iconice ale brandului, ci se desfășura în "nocturnă", motiv pentru care nemții au pregătit și o scurtă introducere în lumea farurilor și a sistemelor de iluminat dezvoltate de-a lungul timpul.

Patentmotorwagen "System Lutzmann", primul model produs de Opel era echipat cu un motor de 1.5 litri cu un singur cilindru capabil să genereze 4 cai putere la 800 rpm. Modelul constructorului german a fost produs în 65 de unități între 1899 și 1901. Un lucru atipic pentru acele vremuri era reprezentat de sistemul de iluminare.

Patentmotorwagen "System Lutzmann".

Primele sisteme de iluminare nu aveau ca scop asigurarea vizibilității șoferului pe timp de noapte, ci erau gândite pur și simplu pentru ca pietonii să vadă că de ei se apropie un vehicul. Dacă la începuturi șoferii foloseau lămpi de mână/felinare agățate de diverse tije, primul vehicul Opel propunea un sistem ceva mai avansat. Două faruri amplasate și fixate în partea frontală a mașinii și poziționate sus. În interiorul farului se afla o lumânare amplasată pe un sistem pe bază de arc. Acesta din urmă asigura că lumina produsă de lumânare se află întotdeauna în aceeași poziție. Pentru ca modul de dispersie al luminii să crească, Opel a decis ca în spatele lumânării să introducă o oglindă. Așa a luat naștere primul far din gama Opel.

Un alt pas important în sistemul de iluminare a fost făcut în 1938, odată cu lansarea lui Kapitan. Farurile acestui model au fost integrate complet la nivelul aripilor frontale, iar forma clasică (rotundă) a fost înlocuită de una hexagonală. Odată cu lansarea lui Kapitan A în 1964, forma farurilor a devenit rectangulară, o formă pe care am tot întâlnit-o până în zilele noastre.

Farul hexagonal folosit de Opel pe Kapitan începând cu 1938

Deși farurile cu forme ascuțite au dominat industria auto în acea perioadă, Opel a găsit o modalitate să iasă din anonimat cu ajutorul modelului GT.

Cu un design inspirat de forma iconică a sticlei de Coca-Cola, Opel GT a devenit rapid un model de succes prin prisma performanțelor dinamice. Iar farurile pivotante au reprezentat unul dintre punctele de atracție dezvoltate la nivel de design. În 1968, anul lansării lui Opel GT, nemții au integrat faruri cu becuri cu halogen, o soluție intrudusă în Europa în 1962.

Farurile pivotante ale lui Opel GT.

Primul model Opel care a primit faruri cu becuri cu Xenon a fost Omega B în 1998. Noile tipuri de becuri ofereau o vizibilitate sporită pe timp de noapte, dar în același timp erau mai eficiente din punct de vedere energetic și aveau o durată de viață mai lungă. Tot pe Omega B, nemții au integrat un sistem mecanic capabil să mențină becul farului la același nivel indiferent de gradul de încărcare al mașinii.

Începând cu 2003, Opel introduce pe Signum primele faruri cu funcție AFL (Adaptive Forward Lighting), tehnologia urmând să evolueze până în 2015, anul în care actuala generație Astra a primit luminile inteligente IntelliLux LED Matrix.

8 elemente LED în interiorul ficărui far integrau un sistem capabil să ajusteze fasciculul de lumină în mod continuu în funcție de traficul și de zona în care se rulează (urban, extraurban). Prima îmbunătățire primită de acest tip de faruri a venit în 2017, odată cu lansarea noului Insignia. Sistemul IntelliLux LED Matrix de pe modelul de segment D dispunea de 32 de LED-uri, câte 16 unități integrate la nivelul ficărui far, acestea fiind capabile să lumineze la 400 de metri în fața mașinii fără ca fasciculul segmentat să îi deranjeze pe ceilalți participanți la trafic.

Faruri IntelliLux LED Matrix pentru viitoarea generație Opel Corsa

Viitorul far al noii generații Opel Corsa echipat cu sistemul IntelliLux LED Matrix.

Cu peste 13.5 milioane de unități vândute din 1982 și până astăzi, Corsa este un model de referință în gama Opel. Iar în cursul acestui an, nemții vor lansa a șasea generație Corsa, un model menit să integreze tehnologii moderne capabile să ușureze viața oricărui șofer.

Pentru prima dată în gama Corsa, Opel va introduce noile lumini inteligente IntelliLux LED Matrix. Iar ca lucrurile să fie cât mai clare, nemții au publicat și o imagine teaser cu farul viitoarei generații Corsa. De asemenea, și stopurile modelului de segment B vor integra lumini LED. Astfel, Opel spune că va continua tradiția prin care oferă maselor tehnologii moderne pe modele din clasele mici. Și pentru moment, doar atât primim din partea oficialilor Opel, restul detaliilor urmând să vină în cursul următoarelor luni.

Cu toate acestea, surse apropiate companiei au scos la iveală o serie de detalii neoficiale. Viitoarea generație Corsa ar urma să renunțe la versiunea cu trei portiere, iar în ceea ce privește dimensiunile exterioare, acestea nu vor suferi transformări majore comparativ cu modelul disponibil în acest moment pe piață. La nivel estetic, vor exista o serie de influențe venite din partea conceptului GT X Experimental, în timp ce la interior, nemții vor oferi materiale mai bune și o serie de tehnologii moderne împrumutate din cadrul grupului PSA. 

În 2020, Opel face primul pas major către electrificarea gamei de modele prin lansarea lui eCorsa. Modelul ar urma să folosească platforma e-CMP a grupului PSA, iar producția va fi asigurată de uzina din Zaragoza, Spania. 

Sesiuni de condus cu vehiculele postbelice și moderne

Timpul pe care puteam să-l petrec în compania istoricelor nu era suficient pentru a putea conduce fiecare model pus la dispoziție de nemți.

În aceste condiții, am fost nevoit să iau decizii rapide, motiv pentru care am ales să-mi încep seara cu o scurtă plimbare alături de Olympia Cabrio Limousine. Modelul lansat la scurt timp după încheierea celui de-al Doilea Război Mondial este echipat cu un motor de 1.488 cmc cu 4 cilindri capabil să ofere 38 de cai putere.

Olympia Cabrio Limousine.

Schimbătorul de viteze nu este poziționat în zona tunelului median pe care îl știm din zilele noastre, ci se află în dreptul coloanei de direcție. Pentru schimbarea celor 3 trepte ai nevoie de câteva minute de instruire și de alte câteva minute pentru a exersa mișcările învățate. Tragi, ridici și ai selectat prima treaptă de viteze. Imediat ce eliberezi pedala de ambreiaj, micuțul Olympia îți arată că știe să accelereze rapid. Pentru a schimba luminile de întâlnire cu cele de drum nu-i nevoie să cauți niciun buton pe planșa de bord. E suficient să apeși ferm pe un întrerupător aflat în podeaua mașinii, în locul în care astăzi întâlnim suportul pentru picior. Pentru un vehicul care în 2020 împlinește 70 de ani, lumina generată de becurile farurilor a fost suficientă pentru a mă ghida în benza din Dudenhofen.

Câteva minute mai târziu am ales să urc într-un Rekord 1900 L din 1966. Același sistem pentru schimbarea treptelor de viteză și același mod pentru activarea luminilor de drum ca în Olympia. În acea perioadă, farurile rectangulare deveneau din ce în ce mai populare în industria auto, iar Rekord a fost unul dintre modelele care le-a promovat într-un stil propriu: masive și bine definite. Mai mult decât atât, lumina generată de becuri devenea deja suficientă pentru a putea rula în condiții de vizibilitate bună pe traseul pregătit de organizatori.

Opel Rekord 1900 L.

Au urmat Opel GT și Opel Kadett B Coupe Rallye, două modele cu care m-am întâlnit și în trecut. Primul dintre acestea a devenit celebru nu doar prin performanțele dinamice oferite, ci și prin integratea blocurilor optice care pivotează. Iar lumina generată de faruri a reușit să-mi ofere acea stare de confort de care aveam nevoie. Aceeași situație s-a repetat și în cazul lui Kadett B Coupe Rallye, doar că aici, proiectoarele generoase au fost cele care au transformat drumul îngust din pădurea din zona Dudenhofen într-o șosea bine iluminată.

Opel GT (roșu) și Opel Kadett B Coupe Rallye (galben).

Am păstrat pentru final Kadett E GSI și Calibra 4x4. Ambele modele vin cu performanțe sportive remarcabile pentru perioada în care au fost produse. Mulțumită motorului de top de 2.0 litri, Kadett E GSI putea rula chiar și cu 208 km/h, o performanță demnă de invidiat la începutul anilor '90. Opel Calibra a devenit rapid un succes de piață, iar până la finalul lui 1997 când producția s-a încheiat, nemții au fabricat aproape 239.000 de unități. Iar în ceea ce privește lumina generată de faruri, ambele modele s-au descurcat admirabil și au reușit să-mi aducă aminte de momentele petrecute pe drumurile țării la începutul anilor 2000.

Opel Kadett E GSI.

Comentarii (4)

  • Opel Senator, Omega ambele generații și Calibra, acestea mi-au plăcut cel mai mult. În anii 80-90 Opel era sus ca imagine și modele, peste VW, din păcate GM n-a știut s-o mențină la un nivel ridicat.
    19 0
  • inexorabil
    În perioada sa “aristocratică” (anii ’60-’70), Opel era şi peste BMW şi Audi, Dane.

    Toţi analiştii (de calibru) consideră că GM-ul GM şi-a dat duhul pe la sfârşitul anilor ’70, iar în locul lui s-a insinuat ceva care a perpetuat cu aceeaşi siglă. Timpul a răbdat cât a răbdat, până s-a enervat şi a împins acest cadavru viu în groapă…A rămas în urma-i o fantomă, iar sigla doar ţi se pare că o vezi. De aceea te întreb: ce “n-a ştiut GM” (sau a ştiut), din moment ce nu mai exista?!
    9 0
  • Nu știu dacă din anii 70, dar de cel puțin 10 -15 ani GM este condusă parcă la întâmplare, deciziile proaste fiind o regulă, în aceste condiții, Opel devenise o marcă ce a produs mari pierderi, cu toate că vânzările au fost bune spre foarte bune, ( nu-mi amintesc un model care nu s-a vândut bine ).

    În prezent nu știu ce sa spun în privința viitorului acestei mărci, sub PSA poate că are șanse mai mari, dar privind istoria Opel, parcă merita ceva mai bun, dar se putea mult mai rău, gen Saab și Lancia.
    9 0
  • stati linistiti, Opel de abia acum incepe sa straluceasca din nou, dupa vreo 50 ani de umbra... de urmarit
    1 1

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru