Transportatorii români intră luni, 9 decembrie, în grevă

de Sebastian Toma
Vineri, 06.12.2013
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
Acciza propusă pentru preţul carburanţilor i-a adus pe transportatorii rutieri de mărfuri din România la capătul răbdării. Aceştia anunţă o grevă pe termen nedeterminat, începând cu data de 9 decembrie.

Cresc acciza cu 7 eurocenţi pe litrul de carburant, pentru a finanţa construcţia de autostrăzi, dar banii nu se vor duce pe proiecte prioritare pentru transportatori, care ar fi ajutat un sector care generează aproape 4% din PIB şi are capital majoritar privat românesc.

Augustin Hagiu
Preşedintele Confederaţiei Naţionale Rutiere.
Transportatorii rutieri de mărfuri din ţară vor intra luni în grevă, anunţă colegii de la Capital. Potrivit reprezentanţilor Confederaţiei Naţionale Rutiere, toate căile diplomatice de comunicare cu autorităţile au fost epuizate, iar greva rămâne singura soluţie pentru atragerea atenţiei privind greşelile guvernanţilor. Greva va începe în data de 9 decembrie anul curent, anunţă comunicatul emis de Confederaţia Naţională Rutieră. Potrivit acestora, actualul ministru al Transporturilor nu a răspuns la niciuna dintre adresele transmise de patronatele din tranasporturi de la momentul preluării mandatului.

A doua problemă a transportatorilor rutieri este taxa pe care Guvernul vrea să o introducă în preţul carburanţilor, valoarea propusă fiind de 7 eurocenţi pe litru (plus TVA), pe lângă creşterea accizei la carburanţi. Transportatorii spun că noua taxă este încă o lovitură de la Guvern şi că explicaţiile oferite de reprezentanţii acesti instituţii sunt "lipsite de logică" şi că acţiunea reprezintă un abuz.

Pe deasupra, planul Guvernului privind noile autostrăzi nu este nici el favorabil transportatorilor, aceştia spunând că varianta propusă nu reprezintă o prioritate şi că multe afaceri mici din domeniu ar putea să ajungă la faliment din cauza costurilor crescute, aferente deciziei de a amâna autostrada Sibiu-Piteşti în favoarea altor trasee.

"Amortizarea celor 7 cenţi pe fondul presupuselor predicţii privind scăderea cotaţiei internaţionale a barilului este o aberaţie şi un non sens, atât timp cât, într-o asemenea situaţie, în ţările europene preţul carburanţilor va fi mai mic decât în România, fapt ce aruncă şi mai mult transportatorii români în afara competiţiei din piaţa europeană şi regională. Dacă totuşi o astfel de măsură ar căpăta sens, este şi mai de neînţeles raţionamentul aceluiaşi guvern care, crescând efortul transportatorilor autohtoni ce alimentează cu carburant în ţara noastră, doresc să construiască cu prioritate autostrăzi în afara fluxurilor şi coridoarelor de transport comercial, utilizând sumele ce speră a fi colectate din noua taxă", spun reprezentanţii Confederaţiei Naţionale Rutiere în comunicatul de presă emis privind greva din 9 decembrie.

Via Capital

Comentarii (10)

  • markusrull
    Oare cati dintre transportatori o sa faca greva? De curiozitate...
    21 1
  • Mamaliga fierbe!

    Ma intrebam oare mai exista sindicate, transportatori ,constiinta civica ,ONG-uri , cineva care sa ne mai protejeze si pe noi cei mai mici care transpiram pentru salarii, pensii ,bani la buget , gauri negre,autostrazi neterminate la preturi astronomice etc.,etc.?

    PS: Cine mai e dispus in 2013 sa mai plateasca si cea mai mica gresala in bani sau in ANI ?
    Si daca mai e dispus, chiar merita?
    2 1
  • antonny
    cu naiba sa traiesti cu 2.6 ron /km ????
    @markusrull......o sa faca greva cei care se numesc trasportatori ...
    0 1
  • inexorabil
    La noi, "lipsa de logică" reprezintă o banalitate înscrisă de multe decenii în ADN-ul naţional...Doar un "virus" ar putea să-l destrame şi apoi să asambleze altul, complet nou, şi anume acest "virus" trebuie să fie: o demenţă justiţiară voluntară, conştientă, neînfricată şi nepărtinitoare! Ce-ar fi ca transportatorii s-o aplice primii, dar nu defilând cu camioanele prin faţa "instituţiilor responsabile ale statului", ci folosind buldozere, cu care să meargă până la capăt...După aceea, las' că strângem noi molozul şi gunoaiele (propriu-zise şi umane).
    14 1
  • George Spataru
    Este incorect greva, nu suntem angajati nimanui, este protest national prin incetarea activitatii acolo unse se afla fiecare.

    O zi buna
    2 0
  • Scrooge
    "A doua problemă a transportatorilor rutieri este taxa pe care Guvernul vrea să o introducă în preţul carburanţilor, valoarea propusă fiind de 7 eurocenţi pe litru (plus TVA), pe lângă creşterea accizei la carburanţi"

    Pai defapt problema nu e una singura, respectiv cresterea accizei la carburanti care va face ca litrul la pompa sa fie mai scump cu 7 centi ???
    2 0
  • inexorabil
    În mod anticipat, le transmit politicienilor, în vederea alegerilor viitoare, următoarea constatare: "Poţi să prosteşti unii oameni tot timpul şi toţi oamenii un timp, dar nu poţi să prosteşti toţi oamenii tot timpul". Cuvinte rostite, culmea, de un politician (Abraham Lincoln). Însă mă tem că nu se va schimba nimic, urmând să ne înece şi valul electoral din 2014, deoarece: "Cel mai mare păcat al oamenilor este frica, spaima de a privi în faţă şi a recunoaşte adevărul". Autor: cel mai mare român, victimă a politicienilor...
    4 0
  • Pui marin
    Aș fi foarte curios cîți transportatori o să facă grevă ? Pt că și dacă ne supărăm sau nu NOI Români suntem un popor de lași , toți batem din gură și nimeni nu face nimic , la grevă paticipăm doar un sfert sau mai puțini pt că ne e frica de ziua de mâine ! Pt. că nu suntem hotărîți și nu știm exact ce ne dorim .
    5 0
  • daniel arsene
    daca nu iesim acum nu rezolvam nimic
    3 1
  • Daca tot se intentioneaza sa se faca greva macar faceti-o cum trebuie.Mai exact opriti camioanele fara carburant pe toate soselele unde este doar o banda pe sens asa veti putea paraliza toata Romania.De preferat ar fi sa se bloceze toate podurile,si toate intrarile si iesirile din tara.
    9 2

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru