După 22 de ani de momente memorabile și de entertainment cum nu a mai existat și probabil că nu va mai exista vreodată, aventurile lui Jeremy Clarkson, Richard Hammond și James May au ajuns la sfârșit. Emisiunea The Grand Tour a ajuns la final cu ultimul episod, care tocmai a primit primul său trailer oficial.
Ultimul episod The Grand Tour se numește One for the Road și este o nouă aventură în Africa. De această dată, cei 3 prezentatori traversează Zimbabwe cu 3 mașini clasice. În acest ultim episod, Jeremy Clarkson este la volanul unei Lancia Montecarlo, Richard Hammond conduce un Ford Capri, iar James May este la bordul unui Triumph Stag.
Emisiunea The Grand Tour ajunge la final după 8 ani. Primul episod a avut premiera în 2016, la un an după ce prezentatorii au părăsit Top Gear, ca urmare a concedierii lui Jeremy Clarkson de la BBC în urma unei altercații cu un producător al vechii emisiuni. Mai devreme în acest an, cei 3 prezentatori au confirmat oficial că nu vor mai face emisiuni TV împreună.
The Grand Tour: One for the Road va avea premiera în 13 septembrie pe platforma Amazon Prime.
via The Grand Tour
Comentarii (2)