Toyota Yaris Hybrid a debutat la Geneva în versiunea concept
- Printeaza
- Comenteaza
- Trimite pe:
Noul hibrid al celor de la Toyota a debutat astăzi la Salonul Auto de la Geneva. Pentru moment, Yaris HSD este un concept, dar ne aşteptăm la debutul versiunii de serie în următoarele şase luni. Modelul anticipează intenţia celor de la Toyota de a aduce tehnologia hibridă în segmentul B, deşi rivalii de la Honda au lansat deja versiunea hibridă a lui Jazz. Creşterea recentă a acestui segment, cel care obţinea oricum cel mai mare volum din Europa,
Cei de la Toyota speră să profite de noua tendinţă a consumatorilor – aceea de a cumpăra un model doar fiindcă este hibrid. Dacă privim statisticile, japonezii au dreptate – în ultimii doi ani, numărul de modele hibride vândute s-a dublat. Câştigul a fost tot la ei în "ogradă", fiind vorba de succesul lui Prius pe pieţele din Japonia şi Statele Unite ale Americii. De data aceasta, tehnologia hibridă va ataca segmentul B, "ferit" până nu de curând de modele cu propulsie hibridă.
În ceea ce priveşte aspectul exterior, versiunea hibridă a lui Yaris beneficiază de aceleaşi trăsături definitorii pentru modelele cu propulsie hibridă de la Toyota.
Revenind la motorizare, tehnologia HSD elimină necesitatea unui starter, a unui alternator, a curelelor de cauciuc şi a necesităţii înlocuirii lanţului de distribuţie, oferind o economie însemnată pe termen lung.Via | Toyota
Citeşte şi...
Adauga un comentariu
Modele Toyota in Romania
-
Toyota Auris facelift Preţ: 15.984 - 25.410 €
-
Toyota Auris Touring Sports facelift Preţ: 16.916 - 26.510 €
-
Toyota Avensis Preţ: 19.823 - 30.984 €
-
Toyota Avensis Station Wagon Preţ: n/a - 32.870 €
-
Toyota Aygo (2014-prezent) Preţ: 10.242 - 13.958 €
-
Toyota C-HR Preţ: 19.397 - 30.180 €
-
Toyota Corolla facelift Preţ: 16.185 - 24.514 €
-
Toyota Hilux Preţ: 31.535 - 39.467 €
-
Toyota Land Cruiser Preţ: 47.600 - 67.400 €
-
Toyota Prius Preţ: 28.162 - 31.832 €
-
Toyota ProAce (2013-prezent) Preţ: 22.087 - 27.427 €
-
Toyota RAV4 facelift Preţ: 26.658 - 37.283 €
-
Toyota RAV4 Hybrid Preţ: 33.449 - 38.815 €
-
Toyota Yaris Preţ: n/a - 19.220 €
-
Toyota Yaris Hybrid facelift (2014-prezent) Preţ: 16.780 - 20.760 €
Ultimele stiri din GENEVA 2011
-
Standul Volvo de la Salonul Auto de la Geneva a fost premiat pentru context, tehnologie şi inovaţie. (14.03)
-
Nemţii de la Ruf au adus la Salonul Auto de la Geneva noul lor pachet pentru Porsche 911. Modelul se numeşte Rt 12 R şi costă 279.000 de euro fără taxe. (07.03)
-
Wiesmann a expus la standul său de la Geneva prototipul Spyder, o interpretare radicală a unui model sportiv, care renunţă la designul tradiţionalist. (04.03)
- Skoda Kylaq a intrat în producția de serie în India. Preț de pornire, 8.700 de euro
- Primul exemplar Alfa Romeo 33 Stradale a fost livrat
- Honda Prelude se întoarce. Din 2026 și în Europa
- Dacia: 10.000 de comenzi înregistrate, în 2024, pe platforma de vânzări online
- BMW: Toate modelele diesel, produse în Germania, alimentate inițial cu ulei vegetal hidrotratat
Comentarii (0)