Toyota Yaris a primit o restilizare la începutul anului curent, aceasta fiind cel mai amplu proiect derulat de echipa Toyota Motor Europe. Schimbarea substanţială aplicată subcompactei nipone este inspirată din versiunea japoneză a lui Yaris (numită Vitz) şi din noua generaţie a lui Aygo. Pe lângă modificările estetice, cei de la Toyota au aplicat schimbări şi în habitaclul lui Yaris, modelul având acum materiale de calitate superioară şi finisaje mai atentă, menite să asigure un nivel mai ridicat al calităţii percepute. Platforma lui Yaris a fost modificată la rândul său pentru a asigura un nivel superior de manevrabilitate şi dinamism, spun cei de la Toyota.
Toyota experimentează în cea mai veche uzină a sa: oamenii au înlocuit roboţii pe unele posturi
Lista de dotări opţionale a lui Yaris include acum şi oglinzi laterale rabatabile electric, pe lângă faptul că sunt încălzite şi reglate electric. În habitaclu, consola centrală a fost ridicată cu 23 de milimetri pentru a putea permite scurtarea levierului schimbătorului de viteze cu 30 de milimetri. În urma acestei schimbări, inginerii au putut implementa un spaţiu de depozitare suplimentar, echipat cu capac.
Toyota Aygo - modelul mini japonez completează a doua generaţie de tripleţi
Şeful de design de la Toyota va conduce marca Lexus
Schimbările tehnice aplicate lui Yaris implică o suspensie reconfigurată, îmbunătăţirea antifonării şi modificări aplicate la direcţie. Caroseria are acum 36 de puncte de sudură suplimentare, emnite să asigure un nivel superior de rigiditate, iar suspensia spate are o bară de torsiune mai fermă şi arcuri mai moi, menită să asigure un raport nou între confort şi dinamism. La nivelul punţii faţă, arcurile sunt mai moi, dar suspensia a fost configurată pentru a reduce nivelul de ruliu şi subvirarea. Gama de motorizări include în continuare unităţile de 1.0 şi 1.33 litri alimentate cu benzină, un diesel de 1.4 litri şi versiunea hibridă, care a ajuns să fie aleasă de o treime din clienţii lui Yaris. Toate motorizările au fost optimizate pentru reducerea vibraţiilor, emisiilor de CO2 şi a zgomotului generat în timpul funcţionării.
Toyota va beneficia de motoare SkyActiv de la Mazda
Via Toyota
Comentarii (1)