Toyota îi va aplica lui Yaris un facelift. Subcompacta va primi o bară faţă inspirată din cea a lui Aygo şi va beneficia de o serie de îmbunătăţiri în materie de dotări, suspensie şi materiale.
Esential
2011
este anul în care a debutat pe piaţă actuala generaţie a lui Yaris.
Toyota Yaris va primi un facelift în vară, anunţă reprezentanţii companiei japoneze.
Odată cu anunţul, cei de la Toyota au publicat şi prima imagine a lui Yaris facelift, modelul prezentând un aspect inspirat din cel al noii generaţii Aygo. Aspectul modelului de segment B de la Toyota oferit pe piaţa europeană este diferit de cel al fratelui său japonez,
Vitz, care vine cu un aspect mai puţin îndrăzneţ, contrar tendinţei de a oferi modele "globale", care să aibă acelaşi design pe toate pieţele pe care sunt comercializate. Pe lângă modificările estetice, noul Yaris promite un habitaclu îmbunătăţit, cu un nivel superior al calităţii percepute şi cu mai multe materiale şi culori în ofertă.
Inginerul-şef al lui Toyota Aygo: "Am dorit un design cât mai expresiv"
Remarcaţi
"X"-ul aplicat părţii frontale? Acesta a debutat în gama Toyota odată cu
a doua generaţie a lui Aygo şi îi aduce lui Yaris cel mai agresiv design pe care l-a avut vreodată o subcompactă japoneză.
Din punct de vedere tehnic, Yaris facelift va primi o suspensie revizuită, menită să asigure un nivel superior de comfort şi manevrabilitate. De asemenea, antifonarea a fost perfecţionată, pentru a reduce nivelul de zgomot perceput la interior. Gama de motorizări nu anunţă nicio schimbare, cei de la Toyota spunând că Yaris va fi oferit în continuare alături de motoarele 1.0 şi 1.3 benzină, a diesel-ului D-4D de 1.4 litri şi a versiunii hibride.
Toyota Aygo - modelul mini japonez completează a doua generaţie de tripleţi
Modificările estetice au început cu bara de protecţie faţă şi au mers până la capotă, Yaris facelift având un "X" în centrul căruia se află sigla Toyota.
Spre deosebire de fratele său mai mic, Aygo, acel "X" nu este într-o culoare contrastantă faţă de caroserie, fiind doar o siluetă relativ discretă pe capota subcompactei nipone. În orice caz, versiunea restilizată a lui Yaris prezintă cel mai agresiv design prezentat de un model de segment B oferit vreodată de Toyota.
Via Toyota
Sa auzim numai de bine !
nu stiu in ce stele (poate doar cele verzi ) dar Lexus are ceva procente (cu doua cifre) pe plus si in Europa si in SUA.