Toyota va deschide o nouă linie de producție de baterii litiu-ion pentru vehicule hibride: parteneriat cu Panasonic

de Paul Cosma
Marti, 06.10.2020
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
Toyota a anunțat că va investi într-o nouă linie de producție a bateriilor litiu-ion pentru vehicule hibride, în parteneriat cu Panasonic. Producția va începe în 2022 în Japonia, iar capacitatea anuală va fi suficientă pentru 500.000 de vehicule.

La începutul anului trecut, Toyota a semnat un acord cu Panasonic pentru înființarea unui joint-venture ce va produce baterii pentru mașinile electrice. Toyota deține 51% din acest joint-venture, în timp ce Panasonic are 49% din acțiuni.

Prime Planet Energy & Solutions a anunțat acum că Toyota și Panasonic vor colabora pentru înființarea unei noi linii de producție în Japonia, iar bateriile litiu-ion vor fi destinate vehiculelor hibride.

“Piața globală de mașini electrificate va continua să crească rapid,” au transmis reprezentanții joint-venture-ului.

Noua linie de producție va începe să livreze baterii litiu-ion din 2022, iar capacitatea anuală va fi suficientă pentru circa 500.000 de vehicule, potrivit estimărilor oficiale.

Toyota estimează că vânzările sale de mașini electrificate vor ajunge la 5.5 milioane de unități în 2025, cu 5 ani mai devreme decât își propusese inițial. Anul trecut, japonezii au vândut peste 10 milioane de mașini, dintre care două milioane au fost vehicule electrice sau hibride.

Via Reuters

Comentarii (0)

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru