Siguranța la volan este unul dintre domeniile în care producătorii de automobile investesc sume uriașe. Cu ajutorul tehnologiei, în special a sistemelor care permit un condus autonom, constructorii vor ca numărul de accidente rutiere să scadă.
Japonezii de la Toyota vor ca pe viitor numărul vieților omenești pierdute în accidente de circulație să fie egal cu zero. Pentru a atinge acest obiectiv, constructorul nipon lucrează la diverse tehnologii care, dacă se dovedesc viabile, se vor regăsi și pe modelele de serie.
În prezent, o echipă de cercetători de la Toyota Research Institute din SUA a dezvoltat, împreună cu Universitatea Stanford, un model Supra complet autonom.
Mașina nu doar că se conduce singură, dar poate chiar iniția derapaje controlate și are reacțiile unui pilot veritabil. Cu alte cuvine, îi plac drifturile.
Toyota speră ca tehnologia din spatele acestui concept să-i ajute în viitor pe șoferi, oferindu-le acestora un plus de siguranță.
Mai ales în situațiile critice. Spre exemplu, atunci când șoferul pierde controlul volanului pe un drum alunecos. Șoferii fără experiență tind să piardă ușor controlul, iar Toyota vrea să vadă dacă această tehnologie autonomă ar putea fi utilă și ar putea repune mașina pe trasa corectă.Chiar și printr-un derapaj controlat, sau "drift" în limbaj uzual.
Cercetătorii susțin că tehnologia se bazează pe mai multe procesoare care analizează virajul, și simulează sute de scenarii posibile, înainte chiar ca mașina să ajungă la el. Ca sursă de inspirație au folosit un concept al studenților de la Universitatea Stanford.
Totodată, oamenii de știință au contactat numeroși piloți de curse și le-au analizat modul în care controlează mașina într-o astfel de situație.
"Adevărul este că fiecare șofer are vulnerabilități și, pentru a evita un accident, trebuie adesea să facă manevre care îl depășesc. Prin intermediul acestui proiect, Toyota Research Institute va învăța de la unii dintre cei mai pricepuți șoferi din lume să dezvolte algoritmi sofisticați de control care amplifică abilitățile de conducere ale omului și îl mențin pe acesta în siguranță," a declarat Gill Pratt, cercetător șef și director al Toyota Research Institute.
via AutoExpress
Chiar imi place sa conduc si nu as vrea sa ajungem sa fie imposibil sa o facem.
Tehnologia e totusi interesanta si buna daca nu ar duce la restrangerea posibilitatii de a sofa. E interesant totusi sa- ti trimiti masina dupa copil la scoala sau sa te aduca de la bar..
De aici si pana la a conduce prudent autonom, pe orice drum si nu intr- un poligon, e cale de decenii.
Chestia cu deceniile... da-mi voie sa ma indoiesc de termenul asta.
....ceea ce omiti este cresterea exponentiala a puterii de calcul si (ca o frana) avizele, conditiile, etc impuse de legislatie.
Şi încă o dată să aplaudăm performanţa incredibilă de a ne defila senini prin faţa ochilor (minţii) “savanţi” invariabil analfabeţi. Spectacolul este garantat şi mai ales…gratuit. Prin urmare, ce le putem ura altceva decât “succesuri” în continuare!