După ce am văzut o schimbare la față pentru două modele importante din gama Toyota, adică Auris și Avensis, a venit rândul lui RAV4 să se alinieze listei de îmbunătățiri. Faceliftul crossover-ului japonez a apărut la mijlocul anului trecut, însă abia acum sosește și pe piața din România.
Publicul autohton a îndrăgit SUV-ul compact al japonezilor, iar faceliftul nu face decât să întărească această legătură, chiar dacă gama de motorizări nu este așa variată ca în cazul rivalilor. În România, RAV4 va fi oferit alături de un propulsor diesel D-4D de 2.0 litri și 143 de cai putere, iar pentru cei care își doresc o unitate benzină, există tot un motor de 2.0 litri, Valvematic, dispus să ofere 152 de cai putere și un cuplu motor de 196 Nm.
Noutatea absolută la acest capitol este reprezentată de introducerea unei versiuni hibride, RAV4 HSD. Aceasta combină un motor aspirat de 2.5 litri, cu patru cilindri, o transmisie eCVT şi un agregat electric. În total, ansamblul hibrid garantează 197 de cai putere și un consum combinat de 5.2 litri/100 de kilometri.
MOTOR |
PUTERE CUPLU |
Preţuri noul Toyota RAV4 | |
Tracțiune 4X2 |
Tracțiune 4X4 |
||
ECHIPARE Comfort | |||
2.0 D-4D |
143 CP 320 Nm |
26.202 | |
2.0 Valvematic | 152 CP 196 Nm |
26.703 | |
ECHIPARE Executive | |||
2.0 D-4D |
143 CP 329 Nm |
29.149 | |
2.0 Valvematic | 152 CP 196 Nm |
29.665 | |
2.5L HSD | 197 CP 233 Nm |
32.936 | |
ECHIPARE Elegance | |||
2.0 D-4D |
143 CP 320 Nm |
31.174 | |
2.0 Valvematic | 152 CP 196 Nm |
31.590 | |
2.0L HSD | 197 CP 233 Nm |
35.752 | |
ECHIPARE Luxury | |||
2.0 D-4D | 143 CP 320 Nm |
34.165 | |
2.0 Valvematic | 152 CP 196 Nm |
36.197 | |
2.5L HSD | 197 CP 233 Nm |
38.742 |
Noul RAV4 este disponibil în România alături de patru niveluri de echipare, cunoscute deja publicului: Comfort, Executive, Elegance și Luxury. Prețurile pornesc de la 26.202 euro pentru versiunea diesel în echipare Comfort, ceea ce reprezintă o creștere cu aproximativ 200 de euro, comparativ cu versiunea antefacelift.
Echiparea standard este destul de generoasă și include: oglinzi electrice și încălzite, închidere centralizată p telecomandă, ABS cu EBD, semnalizare a frânării de urgență, spălători faruri, stopuri cu LED, lumini de zi LED, control al tracțiunii și stabilității, asistență la pornirea din rampă și monitorizare a presiunii din pneuri.
Interiorul vine cu volan reglabil pe adâncime și înălțime, direcție asistată electric, climatizare manuală, geamuri electrice față și sate, scaune încălzite pe față, sistem dezghețare ștergătoare parbriz, ecran multi-informativ color TFT, computer de bord TFT color de 4,2 inch și comenzi pe volan, volan cu 3 spițe, îmbrăcat în piele, tapițerie imitație piele zona inferioară a planșei de bord, radio CD player cu redare WMA și MP3, 4 boxe, mufă Aux-in, conector USB și sistem handsfree Bluetooth.
Toyota RAV4 vs. CONCURENŢA DIRECTĂ |
||||
MODEL/VERSIUNE |
PUTERE (CP) |
CONSUM MIXT (l/100 km) |
ACCELERAŢIE 0-100 (secunde) |
PREŢ DE LISTĂ* (Euro, cu TVA) |
Toyota RAV4 2.0 D-4D Comfort 4x2 |
143 | 4.7 | 9.6 | 26.202 |
Ford Kuga 2.0 TDCi Trend 4x2 |
150 | 4.7 | 10.1 | 27.800 |
Kia Sportage 2.0 CRDi 2WD Classic |
136 | 5.5 | 10.8 | 21.684 |
Mazda CX-5 2.2 SkyActiv-D 4x2 Challenge |
150 | 4.6 | 9.2 | 26.590 |
Nissan Qashqai 1.6 dCi 4x2 Visia |
130 | 4.4 | 10.5 | 22.790 |
Renault Kadjar 1.6 dCi 4x2 Zen |
130 | 4.3 | 9.9 | 22.750 |
Volkswagen Tiguan facelift 2.0 TDI 4x2 Trend&Fun |
150 | 5 | 9.8 | 28.901 |
*preţuri de listă, fără oferte de sezon şi promoţii |
Nu e frumoasa, insa e o Toyota :)
OK si Metrosexuali pot sa-si ia.
http://whatsyourimpact.org/greenhouse-gases/nitrous-oxide-sources
ia cu paine
https://translate.google.ro/?hl=ro nu de alta , da sa nu te inneci ca poate cunosti doar japoneza...
altceva, nu cunosti definitia SUV ului, nu ti cumperi SUV ca sa il bagi prin garla sau prin toate baltile, pentru asta exista off roader
la 4x4 este a doua dupa forester
la masca seamana neplacut cu lord vader
modele premium nu se compara din cauza pretului
''respect pentru client ar fi sa le faca din prima bune nu sa si piarda clientii timpul cu recallurile lor''. Esti prea bun ce sa zic......noroc ca ''mentalitatea'' nu se impoziteaza ca ai fi dat faliment. Poate asa erai mai putin vocal in felul de a abera si ti-ai fi masurat mai bine ideile indezirabile inainte de a le face publice. Ideea unuii RECALL prevede inainte de toate un intreg proces de testare si paratestare a diverselor componente/organe de masini care ar putea suferi devectiuni premature in timp ( de pilda sunt recalculate ca ele sa reziste si peste peste 5 ani sau 10 ani ) , atunci cand masina nu se mai afla in garantie si vei suporta tu cheltuielile destul de scumpe de te va ustura curul. Toyotele nu-s masini tocmai ieftine, asta ca sa nu spui aceeasi replica degradata ca : '' domne se schimba masina la 3 sau 5 ani'' . Probabilitatea ca un client roman cumparator de masini de volum ( non-premium ) sa schimbe masina dupa aceasta perioada este destul de mica, asta in cazul in care multi cumpara masini SH si le tin pana cade tabla de pe ele. Evident, nu sunt eu in masura sa vb despre asta, dar realitatea cam asta reflecta. Deci, eu chiar vreau sa pierd timpul pt RECALL decat sa imi pierd si timpul dat si suma de bani din portofel ca sa-mi repar Volzwaganul caruia i-au picat injectoarele. Cat despre VW , aici nu-i neaparat vb de poluare, e vorba de NESIMTIREA si respectul care le-au iesit pe c*r cand a venit vb de clientii lor. Orikum, chiar ''fraieri'' specialistii aia care au zis ca VW polueaza , cand ei nu stiau cat ''NOX se produce si elibereaza in atmosfera prin agricultura de doua ori mai mult decat produc toate masinile''....penibil.
Cunosc foarte bine notiunea de SUV. Tu se pare ca nu o prea cunosti. Toyota LC200 este un SUV full-size . Unul care bate toata concureta in clasa lui atat ca pret -capabilitati Off-Road-calitate si fiabilitate dovedita. Pana si reclama spune : ''Nimic nu mai e de dovedit- Toyota Land Cruiser'' . Poate ar fi trebuit sa stii ca Toyota are peste 60 ani in domeniul Off-road, si nu poate fi batut decat de Nissan ca marca de volum in prezent . Cu toate ca LC200 este un SUV premium foarte solid finisat si cu materiale de buna calitate.
http://www.digitaltrends.com/cars/whats-the-difference-between-four-wheel-drive-and-all-wheel-drive/
Aici vei putea sa intelegi care sunt diferentele.
Honda a fost omisa intentionat? Tu stii ceva si noi nu stim?
Se ia pretul de baza (fara TVA) si se aplica TVA:
12580 + 24 % = 15599
12580 + 20 % = 15096
E clar acum ?
Oricum justific:
1. daca voi stati cu stres ca o masina poate ceda in 30.000 km cat are cea a colegului din 2013 atunci nu o mai cumparati, la cele europeene probleme incep la peste 120.000 cu siguranta.
2.probleme cu injectoarele sunt la cele cu peste 200.000 km , cu ce e de vina VW ca romanu cumpara masini samsarite nxSH din Germania cu 400.000 reali ?Daca te plangi la vreunu din ei imediat iti zice ca VW e de vina domle ca nu mai face masini ca altdata , dar "omite" faptul ca masina are sute de mii de km dati inapoi.
asadar vorbiti degeaba , la marcile europeene premium probleme apar dupa sute de mii de km, moment in care toyotele voastre sunt la remat sau casare...capisci? cat despre istorie, las-o balta ca nu si are rostul, 60 de ani e putin fata de un BMW, Mercedes, VW sau FIAT marci cu este 60 de ani de experienta..
https://www.youtube.com/watch?v=IWzAEPZ760k#t=82
https://www.youtube.com/watch?v=Bx0cxrSfbSk
https://www.youtube.com/watch?v=OhIbkfDCks0
Asa se intampla cand siguranta ta depinde de fleacuri
he he!! romanul e spalat pe creier si e si agresiv cand incerci sa-i deschizi mintea!