Compania de cercetare de piață Kantar Millward Brown a publicat un nou raport anual cu privire la cele mai valoroase branduri din lume.
Google este în continuare liderul absolut, urmat de Apple, însă podiumul a fost completat de Amazon, care a depășit Microsoft. Toyota și-a păstrat și ea supremația în industria auto, având o valoare de piață de 30 de miliarde de dolari, în creștere cu 5% față de anul trecut.
Toyota a fost cel mai valoros brand auto din lume în 11 din cei 13 ani în care a fost făcut acest studiu. Japonezii au fost pe locul 2 în top doar în 2010 și 2012.
Noutatea din acest an vine din partea Mercedes, a cărei valoare de piață a crescut cu 9% până la 25.7 miliarde de dolari, suficient pentru a trece pe locul 2 în fața celor de la BMW (25.6 miliarde de dolari).
După 2 ani de absență ca urmare a scandalului Dieselgate, Volkswagen s-a întors în clasament pe locul 10, cu o valoare de aproape 6 miliarde de dolari, imediat sub Suzuki.
Tesla a avut o creștere spectaculoasă de 60%, fiind acum foarte aproape de Audi, care ocupă locul 7 în topul celor mai valoroase branduri auto.
Loc | Brand | Valoare de piață (miliarde de dolari) | Variație de piață 2017-2018 | Sector de activitate |
1 | 302.1 | 23% | Tehnologie | |
2 | Apple | 300.6 | 28% | Tehnologie |
3 | Amazon | 207.6 | 49% | Retail |
... | ||||
36 | Toyota | 29.99 | 5% | Auto |
46 | Mercedes-Benz | 25.68 | 9% | Auto |
47 | BMW | 25.62 | 4% | Auto |
96 | Ford | 12.74 | -2% | Auto |
97 | Honda | 12.70 | 4% | Auto |
* | Nissan | 11.43 | 1% | Auto |
* | Audi | 9.63 | 3% | Auto |
* | Tesla | 9.42 | 60% | Auto |
* | Suzuki | 6.38 | - | Auto |
* | Volkswagen | 5.99 | - | Auto |
* Mărcile cu asterisc nu au intrat în Top 100 Cele mai valoroase branduri din lume. aici. | Topul complet poate fi consultat
Via Automotive News
este o greseala la cresterile anuale pentru mai multe pozitii. Ma uitam pe clasament si pare ca atat Ford cat si Honda si-au dublat valoarea ceea ce nu se leaga cu sursa.