Toyota domină autoritar segmentul hibrizilor fără încărcare la priză, însă până în prezent nu a dezvoltat nicio maşină electrică, în special pentru că a mizat puternic pe tehnologia cu alimentare cu hidrogen.
Lipsa de perspective reale pentru adopţia de masă a acesteia a determinat însă constructorul japonez să-şi regândească strategia, iar presa niponă a relatat recent că Toyota va lansa o gamă de maşini electrice cu autonomii de peste 300 de kilometri în 2020.
În schimb, Toyota s-a limitat să confirme că va crea o divizie separată pentru maşini electrice, iar acum anunţă că a identificat o metodă prin care să îmbunătăţească autonomia bateriilor Li-Ion cu 15% faţă de performanţele actuale.
Practic, inginerii au putut vedea "în timp real" modul în care ionii de litiu se deplasează în interiorul electrozilor. Astfel, inginerii vor fi capabili să dezvolte un nou design pentru baterii astfel încât ionii să nu se mai deplaseze neregulat în interiorul electrozilor, iar acest lucru va spori eficienţa bateriilor cu circa 15% şi va reduce riscul supraîncălzirii acumulatorilor. "Bateria Li-Ion este o tehnologie cheie pentru electrificarea maşinilor şi avem nevoie de îmbunătăţirea acestei tehnologii şi a performanţelor sale", explică Hisao Yamashige, cercetător de tehnologie la Toyota.Totuşi, rămâne de văzut dacă o autonomie cu 15% mai mare va fi suficientă la nivelul anului 2020, în condiţiile în care constructorii reuşesc să găsească tot mai multe soluţii pentru a creşte distanţa maximă pe care o poate parcurge o maşină electrică. De exemplu, Opel Ampera-e se va lansa în primăvara anului viitor cu o autonomie de circa 500 de kilometri, mult peste cei 300 de kilometri anticipaţi pentru Toyota la nivelul anului 2020.
Via Reuters
ps: stopurile si farurile astea prelinse pe caroserie sunt hidoase, manelistice.