Toyota Prius+ a primit un facelift discret pentru piaţa europeană

de Dragoș Băltățeanu
Joi, 09.10.2014
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
Singurul model cu propulsie hibridă şi şapte locuri disponibil pe piaţa europeană a primit o serie de îmbunătăţiri.

Modelul Toyota Prius+ a fost lansat pe piaţa europeană la Salonul Auto de la Geneva din 2011, ca alternativă la clasicul Prius. Prius+ oferă şapte locuri adresându-se familiilor ce îşi doresc un automobil cu emisii poluante scăzute. Pentru a îl păstra proaspăt, Toyota a operat un foarte subtil facelift pentru Prius+. Spoilerul faţă a fost schimbat şi au fost adopatate lumini de zi LED integrate. Farurile folosesc şi ele tehnologia LED, iar stopurile au acum un design modificat.

Gama de culori s-a îmbogăţit cu două nuanţe numite Dark Sherry Metallic şi Attitude Black Mica. La interior există acum inserţii metalice pentru comenzile sistemului de climatizare, precum şi un nou ecran tactil de 4.2 inch ce poate fi controlat prin intermediul butoanelor amplasate pe volan. Toyota spune că a lucrat şi la insonorizarea habitaclului, precum şi la suspensie.

Urmareste Automarket
Toyota Prius+ este propulsată de un motor pe benzină de 1.8 litri şi 99 CP asociat cu un motor electric de 81 CP alimentat de un set de acumulatori Li-Ion. Puterea combinată este de 136 CP, ceea ce permite hatchback-ului cu şapte locuri să accelereze de la 0 la 100 km/oră în 11.3 secunde.
Viteza maximă ce poate fi atinsă este de 165 km/oră. Consumul mediu oficial de benzină este de 4.1 litri/100 km, în timp ce emisiile de CO2 sunt de 96 grame/km.

Via worldcarfans

Comentarii (5)

  • Daca era VW ziceau ca e acelasi design de cativa ani, asa la Toyota e facelift discret.
    7 5
  • La vw asta ar fi insemnat o noua generatie, nu facelift discret :)
    16 2
  • Tot un gunoi ramane.
    7 15
  • Sunt curios cate hibride din astea sunt in Romania,unde cunoscatorii abunda.Dau pe dinafara!
    4 4
  • update
    Nissan Leaf 15 months after purchased:

    http://www.youtube.com/watch?v=kQN91h0Sxvs
    1 0

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru