Anul trecut, Toyota a anunțat un nou plan cu privire la tranziția către o gamă de modele electrice. Toate acestea vor fi dotate cu baterii în stare solidă, care le vor înlocui pe cele actuale din litiu-ion. Mai mult, viitoarele modele electrice ale constructorului japonez vor avea autonomii de peste 1000 de kilometri, iar acestea au lansarea planificată în anii 2027 și 2028.
Acum însă, Toyota ar urma să lanseze primul său model electric cu baterie în stare solidă puțin mai devreme decât planificat. Potrivit unui oficial indian al mărcii nipone, Toyota va lansa primul astfel de model puțin mai devreme de 2027. Noul model, despre care nu se cunosc foarte multe detalii, promite o autonomie de 1200 de kilometri. De asemenea, bateria acestuia va putea fi încărcată la o stație rapidă în doar 10 minute.
În prezent, Toyota folosește baterii cu celule prismatice pentru a crește autonomia modelelor sale electrice. Constructorul japonez lucrează în parteneriat cu compania petrolieră Idemitsu Kosan pentru dezvoltarea bateriilor în stare solidă.
via Carscoops
Plus ca degeaba are bateria mare daca se incarca in 8 ore
Partea bună, Toyota cel mai probabil nu va da faliment.
Să-i văd pe cei care au “băgat” miliarde în BEV-urile de astăzi… nasol de explicat.
Zicea un geniu ca și în ICE-uri s-au investit miliarde în dezvoltarea lor… corect, da alea au fost recuperate adică profitabile, fără subvenții inepte… ai înțeles diferența? ;)
iar cine a inceput din timp are sanse sa ajunga mai departe, mai rafinat etc
Pana atunci insa mai aveti timp d'un ultim diesel!:)))
Necunoscuta este alta: daca scade consumul de combustibil fosil, scade venitul USL la buget din accize, ca pe curent nu-l pot acciza cu 30-40%, ca ies pensionarii in strada.
1) 80% folosesc masina in oras si fac maxim 50-60 km intr-o zi.
2)Timpul de incarcare este irelevant daca ai incarcatoare in zona rezidentiala sau la locul de munca, nu trebuie stat langa masina ca la benzinarie. Ca Romania nu are asa ceva, asta e problema voastra, voi nici drumuri nu aveti, va cad podurile dupa un an, autostrazi facute in cioturi, samd.
3) Cine considera masina diesel buna pentru oras, este foarte retardat, atat pentru sanatatea lui cat si a masinii. Sa mergi 10-15 km la munca dimineata cu motorul bocna timp de luni bune nu inseamna decat uzura prematura a motorului, ca tot va dati voi cu parerea despre baterii. Caz dovedit, Passat B8 cu 100.000 de km rulati in Germania, nu a mai apucat inca pe atata in Romania desi unii au si 5-600 de mii cu ele. De ce? Am explicat mai sus.
I-ați Electrica, este plin de oferte, reduceri, nu se stă la coadă etc.
Cei care acum au o mașină de 5.000-7.000 (și sunt mulți) nu stau în zone rezidențiale și nu merg la birou… cu ei cum faci? Sau ce treaba ai tu… așa entitlement și ignoranță mai rar… hai fuga la somn ca are grija mama și tata de viața ta.
Acum 2-3 zile ne trimiteai la munte ca să otrăvești tu aerul la șes.
Trebuie sa ai șoriciul foarte gros ca să nu realizezi cât ești de ipocrit și duplicitar.
Mă mir că te suporți tu pe tine însuți. Dar cine știe, poate într-o zi ți se va face silă.
Bravo Toyota! Niciodata n-am fost client, dar cine stie? :))
"omului modern" cu pricina i se aplica propria reteta
"Aaahahahahahaaaa! :))) Cretinismul nu are limita. :)))))"