Toyota a publicat primele imagini și detalii referitoare la noul Corolla Cross. Noul SUV pregătit de constructorul nipon a fost prezentat în Thailanda, urmând ca în scurt timp să fie introdus și pe alte piețe (pentru moment, nu există informații cu privire la o versiune europeană).
Noul Corolla Cross preia filozofia folosită de japonezi și în cazul lui Yaris Cross și va fi proziționat între actualele C-HR și RAV4.
Noul SUV pregătit de constructorul nipon are la bază platforma TNGA (GA-C), iar versiunea dedicată pieței din Thailanda are o lungime de 4.460 de mm (+65 mm comparativ cu C-HR). Lățimea măsoară 1.825 de mm (+30 mm), iar înălțimea comunicată de japonezi este de 1.620 de mm (+55 mm). Ampatamentul are 2.640 de mm, aceeași valoare fiind trecută și pe fișa tehnică a lui C-HR. Volumul portbagajului este de 487 de litri (440 de litri atunci când clienții vor opta pentru o roată de rezervă)
Pentru moment, niponii anunță doar versiuni cu roți motrice față, iar pentru piața din Thailanda, constructorul propune două motorizări.
Prima dintre aceastea are 1.8 litri și dezvoltă 140 CP la 6.000 rpm și 177 Nm începând cu 4.000 rpm. A doua variantă mizează pe un sistem de propulsie hibrid cu motor pe benzină de 1.8 litri. În total, sistemul livrează 122 CP, iar resursele sunt gestionate de o transmisie E-CVT (aceeași arhitectură este disponibilă și pe hatchback-ul Corolla).
dar e un suv, din nou un suv.
nu ma mira motorizarea hybrida, ma mira mai mult noul motor aspirat de 1.8. acesta ar merge la fel de bine si pe hatch-ul corolla, nu doar pe varianta cross/suv.
Sa vedem daca, in final, GARDA LA SOL la europeanca va fi de 16,5 cm!!!
Eu tot raman la impresia generala ca, motorizarea clasica hibrida a acestui crossover este un pic cam lenesa - am condus C-HR cu 122 CP si era cam....lenesa...
What the hell! Suntem in secolul 21. 122CP! E-CVT! Poti muri de plictiseala.
yaris cross e parca mai secsy.
asta nu ajunge oricum pe la noi, pacat ca pescarii ar fi clienti fiindca are fata de crap.