Mașinile “care se conduc singure” au nevoie de investiții consistente în cercetare și dezvoltare și, de multe ori, de o colaborare strânsă între două sau mai multe entități pentru ca proiectul să avanseze rapid și eficient.
În acest context, japonezii de la Toyota vor investi 500 de milioane de dolari la Uber pentru dezvoltarea mașinilor autonome. Parteneriatul este menit să reducă decalajele pe care Toyota și Uber le au față de principalii competitori când vine vorba de acest sector al industriei.
În plus, investiția este o adevărată gură de oxigen pentru Uber, mai ales după accidentul din luna martie, când un vehicul autonom Uber a lovit și ucis un pieton. Din acel moment, Uber a oprit testele cu mașini autonome pe străzile publice și a închis operațiunile aferente din statul american Arizona.
Sistemele autonome de la Uber ar urma să fie combinate cu sistemele de siguranță de la Toyota, iar tehnologia rezultată va fi testată pe mașinile constructorului japonez, acestea urmând să fie incluse în rețeaua de ride-sharing de la Uber.
Comentarii (0)