Toyota a furat puțin startul și a prezentat o ediție aniversară dedicată modelului Hilux. Denumită Hilux Invincible 50, versiunea specială a putut fi admirată pentru prima dată în cadrul Salonului Auto de la Frankfurt.
Modelul Toyota Hilux a fost lansat în 1968, iar un an mai târziu și-a făcut apariția și pe Bătrânul Continent. În tot acest timp, Toyota a reușit să "aducă pe lume" peste 18 milioane de exemplare Hilux.
Pick-upul nipon este cunoscut pentru calitatea oferită, dar și pentru rezistența și fiabilitatea oferite. Ediția specilă Hilux Invincible 50 oferă elemente de caroserie vopsite în negru, jante de 18 inch "încălțate" cu pneuri BF Goodrich All Terrain și inscripția "Invincible" plasată pe părțile laterale.
Totodată, ediția aniversară mizează pe o benă îmbrăcată într-un material plastic special, o trusă de scule generoasă și scuturi specifice. La interior, clienții vor primi covorașe noi și o frână de mână îmbrăcată în piele.
Conform calculelor făcute de oficialii Toyota, anul acesta ar urma să vândă în Europa aproximativ 40.600 de exemplare Hilux și astfel să doboare vechiul record de 40.104 unități.
Acesta a fost stabilit în 2007.
"Conform calculelor făcute de oficialii Toyota, anul acesta ar urma să vândă aproximativ 40.600 de exemplare Hilux și astfel să doboare vechiul record de 40.104 unități. Acesta a fost stabilit în 2007."
E o neconcordanță aici. Dacă circa 40.000 de unități reprezintă un record anual de vânzări, le-ar trebui 450 de ani ca să vândă 18 milioane de exemplare. Voi, redactorii, chiar nu mai filtrați nimic? Un ordin de mărime e IMENS! WTF?!
Mulțumim. Cele 40.600 de unități reprezintă vânzări pe piața din Europa. Am completat.
O zi bună.