Un nou an fiscal a început în aprilie 2020 și se va încheia în martie 2021, această modalitate de raportare fiind preferată de unii constructori auto, printre care și Toyota.
Niponii se așteaptă ca pandemia de coronavirus să provoace o scădere considerabilă a vânzărilor, la 8.9 milioane de unități în 2020-2021, față de cele 10.4 milioane din anul anterior. Astfel, Toyota ar înregistra cele mai mici vânzări din ultimii nouă ani.
Pe lângă scăderea vânzărilor, Toyota estimează și că profitul operațional va înregistra un declin de 80%, cel mai slab rezultat din 2012 încoace.
Analiștii susțin că sectorul auto va fi puternic afectat în 2020 din cauza crizei COVID-19, iar efectele negative ar putea fi resimțite și în anii care vor urma.
Via Reuters
Ca să închei precum în “Ferma animalelor”, eu, unul, mă uit cu luare aminte când la VAG, când la TMC (adică la primele două locuri din clasamentul “dumnezeiesc” al vânzărilor mondiale), şi nu pot să-i deosebesc: care este care. Desigur, ar fi de aşteptat ca şi “challenger”-ii RNM şi HK să cunoască “dulceaţa păcatului”. Că acela care a prea cunoscut-o (GM şi, ulterior, “moştenitorul” NGMCO) a alunecat în senilitate, dacă nu în infantilism. Graţie corectitudinii politice.
Asa ca "lamentarile" sunt doar inchipuite.
9.000.000.000 Eu
bagati in R&D in 2020 la o scadere a profitului operational cu 80%. Plangaciosii astia mici, cum sunt ei confundati cu niste nemti din ferma animalelor, tz, tz, tz