Toyota a publicat recent un amplu comunicat de presă în care anunță o serie de parteneriate cu conaționalii de la Subaru.
Cea mai importantă informație din noul comunicat de presă este că sportiva GT86 va primi o nouă generație care va fi dezvoltată împreună cu Subaru. De asemenea, și Subaru BRZ va primi o nouă generație, întrucât cele două modele sunt dezvoltate în comun.
Japonezii nu au oferit însă niciun fel de alte informații despre noile generații GT86 și BRZ, în contextul în care actualele generații au fost lansate în 2012.
De asemenea, Toyota a anunțat că va colabora cu Subaru la dezvoltarea unor modele cu tracțiune integrală, iar Subaru va primi acordul de a folosi tehnologia hibridă Toyota și pentru alte modele. În plus, constructorii vor iniția parteneriate și pentru dezvoltarea de mașini autonome.
Noile informații vin la câteva luni după ce Toyota și Subaru au anunțat că vor dezvolta împreună un SUV electric. În plus, Toyota, Subaru, Mazda și Suzuki au anunțat în luna iulie că vor dezvolta împreună servicii de mobilitate cu mașini autonome.
Colaborarea tot mai strânsă este evidențiată și de faptul că Toyota va deține cel puțin 20% dintre acțiunile Subaru, comparativ cu nivelul actual de 16.83%.
În urma acestei decizii, Subaru va deveni "o companie afiliată Toyota".Via Motor1
sper sa le dea mai multi cai.
Banii, prietene, banii. Sau insuficiența lor. Dar sunt atâția care își permit, dar își cumpără ceea ce văd la "dujmanii" lor.