Cu ocazia târgului de tehnologie Consumer Electronics Show (CES) de la Las Vegas, Toyota a prezentat un proiect ambtios și inedit care are drept scop principal dezvoltarea de tehnologii autonome și soluții de mobilitate.
În acest sens, constructorul japonez intentineaza să construiască un oraș inteligent pe o suprafață de circa 70 de hectare din apropierea Muntelui Fuji care să găzduiască aproximativ 2.000 de locuitori.
Noul oraș a primit numele Woven City și va avea ca surse de energie doar hidrogenul și panourile solare. Cele mai multe clădiri vor fi construite din lemn cu ajutor parțial din partea unor roboți industriali, iar toate acoperișurile vor fi echipate cu panouri solare pentru a genera energie electrică.
Fiecare locuință va fi dotată cu gadgeturi pentru automatizarea sarcinilor (de exemplu, roboți pentru aspirarea prafului), dar și cu senzori care vor analiza diverși parametri, inclusiv starea de sănătate a locuitorilor.
Între timp, străzile vor fi de trei feluri.
Primul tip de stradă va viza doar vehicule de mare viteză, în timp ce al doilea tip va fi dezvoltat pentru sisteme de transport mai lente și pietoni, iar al treilea exclusiv pentru pietoni.Japonezii afirmă că orașul va fi echipat cu vehicule de mobilitate urbană e-Palettes, care au fost prezentate în urmă cu doi ani. În oraș vor exista locuri de adunări publice, precum parcuri și o piață centrală.
Cei 2.000 de locuitori vor fi selectați în primul rând dintre angajații Toyota și familiile lor, însă japonezii vor primi inclusiv cereri de găzduiri din partea cercetătorilor din întreaga lume. Lucrările la Woven City sunt programate să înceapă în 2021.
Via Toyota
Comentarii (0)