În ciuda trendului de a trece la dezvoltarea motoarelor electrice, Toyota nu are de gând să renunțe la motoarele termice prea curând. Constructorul japonez tocmai a anunțat că a dezvoltat o nouă tehnologie care ar urma să ducă la motoare termice mult mai prietenoase cu mediul din punctul de vedere al emisiilor de dioxid de carbon.
Mai exact, Toyota a dezvoltat un motor cu un nou sistem de filtrare. Acest sistem captează dioxidul de carbon din atmosferă într-un filtru special. Rezultatul? Emisii de dioxid de carbon foarte mici. Odată de dioxidul de carbon este captat în sistemul de filtrare, acesta este apoi eliberat într-un lichid prin căldura motorului și nu necesită energie suplimentară.
Noua tehnologie a fost testată pe un model Corolla pregătit pentru competiție și al cărui motor este alimentat cu hidrogen. În schimb, noua tehnologie se află la început și nu este încă gata să-și facă apariția la modelele de serie. În timpul testelor, mașina a reușit să capteze aproximativ 20 de grame de dioxid de carbon pe parcursul a 20 de tururi de circuit.
Constructorul nipon dorește să introducă noul sistem de filtrare la modelele sale cu motoare termice.
Cu ajutorul unui astfel de sistem, chiar și motoarele cu ardere internă, în special cele pe benzină, ar putea să devină neutre în carbon.via Toyota
atata incapatanare si incremenire in traditionalism numai la japi si la nemti am vazut. sindromul stockholm in toata splendoarea. le place probabil sa fie dependenti si sa-i umple de bani pe arabi, pe rusi si pe alti oligarhi din regimuri totalitare.
iar nemtii sunt meritat intr-o galeata fara fund, nu-mi pare rau decat ca sunt atat de mari incat ne vor trage dupa ei pe toti europenii, dar de ei insisi nu-mi pare rau. isi merita prabusirea. auzi tu cretinism, sa inchizi 17 centrale nucleare ca sa dai drumul la carbuni, in timp ce-n america tesla va produce 1 miliard (!) de roboti AI in urmatorii ani...pfff, ce diferenta!! niste lasi, de frica ca n-ar fi in stare sa le apere in cazul unui razboi cu rusii au ales sa le inchida, in timp ce franta vecina da drumul la noi reactoare pe banda rulanta. nu stiu de ce japii si nemtii mereu cand e sa faca o alegere, aleg prost.
dependenta de china ar fi doar daca tin mortis la baterii cu pamanturi rare, gen NMC, dar altfel baterii LFP sau Na-Ion se pot produce oriunde si gasi resurse pt ele oriunde.
Cineva are probleme de logica. Foarte mari probleme.
Vorbim de un filtru montat pe o mașină specială alimentată cu hidrogen.
Este filtrul montat “înainte” de motor sau pe evacuare?
Scrie ca “filtrul a captat din atmosferă”, pare ca înainte. Atunci filtrul poate capta doar ce este în atmosferă ceea ce este frecție.
Pe evacuare este “distracția” și teoretic mai mult potențial de a capta “gazul otrăvitor”.
Vom vedea dacă va urma ceva concret, oricum pare o idee interesantă unde “interesant” înseamnă după cum știm nimic ;)
Asa, singura ta trasatura certa este absurditatea. Absurditatea de a-i face pe altii analfabeti functional cand tu crezi ca un filtru care a captat doar 20 de grame de CO2 in 91 de kilometri POATE face neutru un motor ce emite de sase ori (cum este cazul unui Sandero TCe 90, adica pe benzina, "geniule") mai mult CO2 pe o distanta de 91 de ori mai mica.
Daca mai punem la socoteala si emisiile de CO2 generate de productia acelui motor (ar trebui oare sa le luam in calcul si pe cele generate de productia benzinei ori pe acestea le trecem in sarcina companiilor petroliere?)... da, sunt absolut sigur ca varianta de serie a acestui amarat de filtru de la Toyota are potentialul de a face neutru un motor pe benzina. Un potential de 0%.
la capat de linie le descarca la "Sifoane". Acolo e o Aglaie grasa, nesuferita si cu manecile suflecate care iti ia sticlele goale de sifon, d'alea verzi cu protectie din sarma pe exterior, si iti da la schimb altele. Da' numai mult de trei sa ajunga la toata lumea.
...ce vremuri!