Topul celor mai vândute mașini electrice din Europa în 2020: Renault Zoe a învins Tesla Model 3 și VW ID.3

de Paul Cosma
Joi, 28.01.2021
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
Renault Zoe a fost cea mai vândută mașină electrică din Europa în 2020, după ce a depășit Tesla Model 3, liderul din 2019. Podiumul a fost completat de Volkswagen ID.3, aflat însă la mare distanță de primele două clasate.

Vânzările europene de mașini electrice s-au dublat anul trecut, ajungând la peste 1.4 milioane de unități, conform datelor analizate de compania Jato Dynamics pentru 23 de piețe.

Specialiștii spun că electricele au înregistrat rezultate peste așteptări, având o cotă de 12% din vânzările totale pe 2020.

Renault Zoe, cu peste 99.000 de unități, a fost cea mai vândută mașină electrică din Europa și a depășit Tesla Model 3 (85.713), care și-a pierdut “coroana” obținută în 2019. Pe podium a urcat și Volkswagen ID.3, cu circa 56.000 de unități vândute.

TOP 10 BEV în 2020*

Unități vândute

vs. 2019

Renault Zoe 99.216 +118%
Tesla Model 3 85.713 -9%
Volkswagen ID.3 56.118 -
Hyundai Kona 47.796 +112%
Volkswagen Golf 33.650 +18%
Peugeot 208 31.287 -
Kia Niro 31.019 +208%
Nissan Leaf 30.916 -5%
Audi e-tron 26.454 +45%
BMW i3 23.113 -27%
*conform datelor Jato Dynamics pentru 23 de piețe

Lider traditional pe segmentul hibrizilor plug-in, Mitsubishi Outlander, a fost depășit în 2020 de Mercedes-Benz Clasa A. Pe podium s-a aflat și Volvo XC40.

De menționat că Volkswagen Passat a fost foarte aproape să urce pe ultima treaptă a topului 3, după o creștere spectaculoasă de aproape 400% în 2020.

TOP 10 PHEV în 2020*

Unități vândute

vs. 2019

Mercedes Clasa A 29.427 -
Mitsubishi Outlander 26.673 -21%
Volvo XC40 26.506 -
Volkswagen Passat 26.421 +397%
BMW Seria 3 25.087 +151%
Ford Kuga 22.628 -
Volvo XC60 22.531 +64%
Audi Q5 18.682 +673%
Mercedes Clasa E 18.549 +57%
Kia Niro 17.953 +46%
*conform datelor Jato Dynamics pentru 23 de piețe

Comentarii (19)

  • Johnny
    Strategia VW e sa aduca si sa mentina ID3 pe primul loc, un fel de golf in varianta electrica.
    Am vazut ca pe final de an a intrat si fiat 500 in top, model cu potential de locul 1 daca reduc pretul exorbitant de lansare
    10 1
  • Foarte probabil ID.3 va fi pe primul loc, avand in vedere ca a intrat la vanzare pe la jumatatea lui 2020. Daca vor scoate si sedanul electric de 35.000 euro, VW va domina Europa si la electrice, Tesla sa se mai bucure cat mai poate, mai ales ca vor aparea si modele concurente de la Mercedes, Bmw, Audi.

    Ma mir ca Bmw a reusit sa vanda atatea i3, in conditiile in care are sapte ani vechime.
    15 9
  • Johnny
    Dan, i3 a fost un experiment ciudat, este vazut de multi ca o testare a pietei si mai putin ca un model in care poti avea incredere. Pretul de asemenea foarte prohibitiv.
    7 3
  • O mașinuță interesantă dar nejustificat de scumpă pentru ce oferă.
    8 3
  • Am condus ID.3. Oricât aș vrea să neg, mi-a plăcut cum merge. E aerisit și foarte confortabil. Dar interiorul și comenzile nu mai sunt intuitive cum ne obișnuise VW. M-am chinuit ceva să opresc căldura. Dar 50.000 euro pentru o compactă...

    Și aici vine problema. Mulți oameni nu ar fi atât de porniți pe electrice dacă ar avea prețuri mai accesibile. Dar ei vor să trecem forțat la electrice, în condițiile în care mare parte din populație nu își permite achiziția uneia. Și uite așa, ni se îngustează șansa la mobilitate personală prin autovehicul personal.
    16 2
  • @ Moldovean

    Nu se ingusteaza sansa, exista piata la mana a doua, sau masini noi mai ieftine, gen Dacia.
    12 4
  • @dan

    Eu mă refeream strict la cele electrice. Electricele la mâna a doua sunt încă o necunoscută pentru majoritatea dintre noi (mai ales în termeni ce țin de durata de viață a bateriei).
    12 0
  • No, numai pe baza acestor cifre sa-mi explice cineva cum poate Tesla sa valoreze atat? Cum sa fie cea mai valoroasa companie auto? Cand altii vand si au profit inzecit peste ei?
    Concluzia mea este ca lumea a luat-o razna cu actiunile. Undeva, ceva, nu se pupa si buba asta o sa explodeze.
    19 5
  • Electricele pe primul loc
    2 6
  • Este o dilema practic, noi sunt prea scumpe, la mana a doua au autonomiile injumatatite, deci ce facem cu electrificarea ? De vorbit sigur se vorbeste mult, cu inversunare.
    19 2
  • Johnny
    Sak, Tesla este o enigma, fenomen paranormal daca e sa consideri lucrurile din perspectiva a ce se cunoaste despre ea. A obtinut profit dupa 18 ani prima oara, insa nu operational, unde e tot pe pierdere, ci din vanzare de certificate verzi.
    A ajuns cea mai capitalizata, adica a facut bani de investitii din emisie de actiuni si pretul lor tot creste. Increderea data de investitori e anormala in ciuda rezultatelor financiare si poate fi doar rezultatul unor informatii neoficiale, ceea ce se numeste "inside information" sau sustinere guvernamentala din umbra.
    4 5
  • Am fost tentat la un moment dat sa-mi iau un Volvo V60 D6 plug-in. Dar fiind nevoit sa-l iau SH (~15k euro) si probabil cu vreo 200k km au venit repede cateva intrebari:
    - Cat as economisi mergand electric majoritatea drumurilor de naveta si prin oras? Intre 100-150 lei/luna adica ~2000 lei/an cu tot cu avantajul de impozit. Adica vreo 2000 euro pe 5 ani cat as tine-o.
    - Ce se intampla cu bateria la o utilizare zilnica timp de 5 ani? Adaug ~1500 cicluri de incarcare/descarcare bateriei care la 200k km e posibil sa aiba deja 1000-1500 cicluri incarcare.
    - Ce mai ramane din baterie dupa cei 5 ani de utilizare la primul proprietar si 5 ani la mine? Probabil nu mai ramane mare lucru si e necesar un schimb de baterie ca masina ar avea 10 ani si vreo 2-3 mii cicluri de incarcare descarcare. Cat ar costa? Probabil 2-3k euro reconditionata cu celule noi. Bani pe care care fie ii cheltui eu ca sa pot vinde masina sau vand masina cu bateria moarta si pretul pe masura 3-4k euro in minus.
    - Ce se intampla daca pica ceva pe la sistemul hibrid? Probabil se duce naibii toata economia celor 5 ani parcursi electric.
    - Cat as mai lua pe un plug-in Volvo Diesel de 10 ani cand o fi sa-l vand? Si cat de repede l-as vinde?

    Stiu, e dilema drobului de sare dar sunt calcule pe care si le face oricine. Le-am facut si eu si mi-a dat cu minus.
    Orice problema legata de sistemul hibrid si baterie ar rade toata economia facuta pe cei 5 ani de mers electric. Valoarea masinii ar fi intre 5 si 8k euro optimist. Deci 7-8k euro pierduti prin devalorizare. Daca totul merge bine si masina nu are nevoie de nici o reparatie majora, castig 2k euro din mersul electric. Asta m-ar fi dus la 5-6k euro pierdere din devalorizare.
    Astfel am renuntat la idee si am mers pe o masina clasica la fel de mare cu motor pe benzina aspirat, cu gaz si-am renuntat la visele mele de electrocutare ca riscul era prea mare si prioritatile s-au schimbat de o vreme.
    Gata, ma duc ca ma asteapta prioritatile.
    17 4
  • Johnny
    Alex, electricele si hibridele actuale nu sunt pt clienti care- si fac calcule, sunt pt cei care vor sa aiba o jucarie interesanta.
    Nu o poti revinde avantajos cand tehnologia evolueaza asa repede. Nu vei circula electric ca tot fara curent vei fi din varii motive..
    8 3
  • Toata lumea rationala isi face calcule.
    Nu vorbim despre masini pe care ti le iei cu inima gen MX-5 ci despre masini de care ai nevoie si vrei sa fie si o achizitie rationala.
    Topul 10 al vanzarilor in EU are in marea majoritate modele sub 20k euro care sunt achizitii rationale.
    7 1
  • Volkswagen ID.3 + eGolf ~ 90.000; peste Tesla Model 3. Chiar dacă ID.3 și eGolf diferă destul de mult, sunt pt aceeași nișă.
    3 0
  • analizati si cresterile, Tesla e pe minus
    1 2
  • Tare mi-as dori sa știu : din volumul de mașini electrice prezentat cate s-au vândut la persoane fizice ?
    0 0
  • @Naivu
    Adauga si Audi la grupul VW
    0 0
  • @@Naivu
    Asa mai adaugam eUp si adunam si Kona+Niro sau Zoe+Leaf, totusi e topul masinilor nu al producatorilor. Doar tinand cont ca au dimensiuni/tip de caroserie similare si ca productia eGolf a fost oprita la lansarea ID.3 ma hazardez sa le consider doua variante ale aceleeasi masini.
    0 0

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru