Top Gear nu mai riscă: Chris Evans nu va avea un înlocuitor, iar echipa va rămâne în forma actuală, cu cinci prezentatori

de Bogdan Mirică
Miercuri, 06.07.2016
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
BBC a anunțat că nu va căuta un înlocuitor pentru Chris Evans, liderul demisionar al echipei Top Gear. Emisiunea va continua în formula rămasă, adică cu cinci prezentatori.

Plecarea lui Chris Evans după numai 12 luni a pus sub semnul întrebării noul format Top Gear. Mulți specialiști s-au grăbit să anticipeze o destrămare a echipei și un nou proces de selecție a moderatorilor.

Se pare că BBC nu vrea să o ia de la capăt și preferă să păstreze cea a rămas din echipă: actorul Matt LeBlanc, care ar putea deveni și liderul emisiunii, Chris Harris, Rory Reid, Sabine Schimtz și Eddie Jordan. Toți cinci vor începe filmările pentru un nou sezon din septembrie.

BBC a vrut să-i liniștească pe fanii emisiunii, câți au mai rămas după un sezon cu audiențe dezastruoase, și a emis o declarație oficială. Purtătorul de cuvânt BBC a declarat că nu există planuri pe termen scurt sau lung de a-l înlocui pe Chris Evans. Același reprezentant al postului britanic a declarat că Evans a luat această decizie pe cont propriu și că BBC a respectat-o.

Urmareste Automarket
Chris Evans a fost omul selectat de BBC pentru a reconstrui echipa Top Gear.
Cunoscut om de radio în Marea Britanie, pasionat de mașini și unul dintre invitații frecvenți ai emisiunii Top Gear pe vremea lui Clarkson, Evans nu a rezistat decât un an în fruntea echipei Top Gear, pe care a lăudat-o la plecare și despre care a spus că a fost cea bună din cele cu care a lucrat până acum.

Comentarii (0)

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru