TOP 10: Premierele Salonului Auto de la Detroit
- Printeaza
- Comenteaza
- Trimite pe:
Salonul Auto de la Detroit este primul eveniment important al anului. Deschide seria marilor saloane şi este un barometru al industriei americane de automobile. Deşi Detroit-ul în sine este un oraş trist şi mohorât, Salonul organizat aici nu se predă încă. În fiecare an, la începutul lui ianuarie, presa auto merge la Cobo Center pentru a vedea ce au mai pregătit constructorii auto. Iar în acest an, lista premierelor nu a fost deloc săracă. Am ales din listă doar 10 modele pe care le considerăm importante şi care credem că vor avea un impact global.
1. Ford Fusion / Mondeo
De departe cea mai importantă premieră de la Detroit a fost prezentarea noului Ford Fusion. Acesta este de fapt, viitorul Ford Mondeo care va veni curând şi pe piaţa europenă. Pentru a evita confuzia, trebuie spus că Ford foloseşte denumirea comercială Fusion pentru două modele. În Europa, ea desemnează modelul de clasă mică bazat pe Fiesta, în timp ce în america a fost mereu numele dat unei berline de clasă medie. Până nu demult, modelele americane Ford erau total diferite de cele europene. Noua politică globală a constructorului american a schimbat acest lucru. Ford Focus este acum comun pentru ambele pieţe la fel şi Ford Fiesta. Este timpul ca americanii să vadă cum arată şi un model de clasă medie cu pedigree european aşa că au primit acum viitoarea generaţie a modelului Mondeo. Doar că la ei se numeşte Fusion. Noul Mondeo/Fusion prezentat la Detroit păstrează însă multe linii de la actualul Mondeo. Mai ales partea din spate este extrem de similară. În faţă, în schimb, avem un calandru cromat care ar sta bine şi pe un Aston Martin.
2. Mercedes-Benz SL
Schimbare totală de stil pentru cel mai mare roadster din gama Mercedes-Benz. Noul SL are un look nou şi controversat. Încă nu ne dăm seama dacă ne place sau nu. Partea frontală este dominată de farurile cu un design atipic pentru Mercedes. Linia generală are încă elemente de la vechea generaţie. Lăsând aspectul la o parte, noul roadster Mercedes este burduşit de tehnologie, iar constructorul din Stuttgart se poate lăuda acum cu o tripletă incredibilă: SLK, SL şi SLS. Noul SL are acum o structură din aluminiu ceea ce îl face mai uşor ca niciodată. Faţă de generaţia anterioară, noul SL a "slăbit" cu 140 kg. Sub capotă vom găsi motorizări V6 şi V8 mai puternice.
3. Mercedes-Benz E300 Bluetec Hybrid
Tot la standul Mercedes-Benz se mai găseşte un model important lansat la Detroit. Este vorba de versiunea hibrid a modelului E 300 Blutec.
Mercedes a ales să folosească un sistem hibrid de propulsie pe un automobil dotat cu motor diesel. Până acum, doar Peugeot mai foloseşte această soluţie. Mercedes spune că această soluţie duce la un consum de doar 4.2 l/100 km şi 109 g/km de CO2. În ceea ce proveşte emisiile de dioxid de carbon, modelul Mercedes este mai bun ca adversarul său de la BMW: 520d EfficientDynamics care emite 119 g/km CO2.4. Volkswagen E-Bugster
Volkswagen are planuri mari cu noul Beetle şi, pentru a sublinia acest lucru, a adus la Detroit un concept cu propulsie electrică botezat E-Bugster. VW anunţă astfel viitorul Beetle Cabrio, parbrizul tăiat şi plafonul amovibil nelăsând nici o îndoială asupra acestui lucru. În plus, nu este exclus ca VW să dezvolte şi o versiune cu propulsie full-electric pentru Beetle-ul de serie. Conceptul de la Detroit a mai abordat un look puternic în stil hot-rod perfect pentru salonul american. Pe lângă dorinţa de a impresiona publicul, VW anunţă astfel şi o versiune speedster cu doar două locuri a modelului Beetle, care va fi gata în 2014.
5. Dodge Dart
Cel mai probabil, pe Dodge Dart nu îl vom vedea în Europa. Dar este un model foarte important pentru grupul Chrysler-Fiat. Motivul: americanii au ales să împrumute o platformă italiană pentru acest model, astfel că avem o Alfa Romeo Giulietta în versiune sedan dedicată pieţei americane. Dodge a reînviat un nume cu tradiţie în istoria mărcii, iar rezultatul - oţinut cu ajutorul designerilor italieni - nu este deloc rău. Noul Dodge Dart arată bine, are un interior futurist şi foloseşte motoare cu patru cilindri, inclusiv unul împrumutat direct din baza de organe a celor de la Fiat: 1.4 MultiAir.
6. Hyundai Veloster Turbo
Aşa da! Hyundai a adus la Detroit o verisiune Turbo a modelului Veloster. Avem astfel un motor pe măsura aspectului asimetricului model Hyundai. Veloster Turbo foloseşte un propulsor de 1.6 litri cu turbină care dezvoltă 204 CP şi 265 Nm la 1750 rpm. Pentru a sublinia noul motor ce se ascunde sub capotă, Hyundai a operat şi o serie de modificări estetice. Veloster se bucură acum de o grilă complet nouă, de un spoiler frontal redesenat, cu priză mai mare de aer, şi de proiectoare noi, praguri laterale şi o nouă bară spate cu două ţevi de eşapament centrale.
7. Porsche 911 Cabrio
Porsche a prezentat oficial la Detroit versiunea decapotabilă a modelului 911. Actuala generaţie poartă indicativul 991 şi este deja una din cele mai apreciate modele sportive de pe Glob.
Porsche 911 Cabrio este mai mult decât un 911 fără plafon. Arată incredibil de bine, poate chiar mai bine decât versiunea coupe. Noul Cabriolet este mai uşor şi mai rigid decât vechea generaţie, iar soft-top-ul este fabricat dintr-un material compozit care este mai rezistent şi permite o pliere mai rapidă. Avem şi un deflector de vânt ce nu ocupă spaţiu la interior. 911 Cabrio va fi un nou succes pentru Porsche.8. Mini Roadster
Mini a adus la salonul american versiunea roadster a celei mai recente creaţii: Mini Coupe. Acest model a fost atât de bine primit de public, încât Mini a decis să creeze şi o versiune fără plafon. Aşa a apărut Mini Roadster. Mini reuşeşte să se extindă pe toate segmentele de nişă ale pieţei. Cu noul model, atacă piaţa clienţilor de Audi TT Roadster, iar Mini promite că noul model se conduce la fel de bine ca orice alt model din gamă.
9. Chevrolet Sonic/Aveo RS
Chevrolet a uimit publicul de la Detroit cu două concepte spectaculoase, dar un model mai important pentru piaţa europeană este Sonic RS. Sonic este denumirea de peste Ocean a modelului Chevrolet Aveo. Deşi deocamdată modelul hot al gamei Sonic este anunţat doar pentru America, există şanse mari să căpătăm şi noi o versiune puternică a lui Aveo. Pentru senzaţii tari, americanii se vor bucura de un Sonic/Aveo animat de motorul de 1.4 litri ce dezvoltă 140 CP şi 200 Nm. Modelul RS a fost modificat şi estetic, pentru a arăta mai supărat. La interior, clienţii vor fi răsfăţaţi cu scaune sport, un volan cu inserţii speciale, pedale din aluminiu, un levier nou pentru schimbătorul manual de viteze, instrumente de bord redesenate şi logo-ul RS regăsit în mai multe locuri din habitaclu.
10. Hyundai Genesis Coupe
Hyundai a mai avut un element de atracţie la Salonul Auto american. Este vorba de noua generaţie a coupe-ului Genesis. Noul model a fost prezent pe internet în câteva poze spion, dar nu ştiam foarte clar cum arată. Hyundai l-a adus în toată splendoarea sa la Salonul Auto de la Detroit. Coupe-ul Genesis vine cu două motorizări perfecţionate: V6 GDI ce dezvoltă 350 CP şi 264 Nm plus motorul 2.0 Turbo ce oferă 275 CP şi 373 Nm. Genesis Coupe se bucură de o serie de modificări estetice şi de un interior îmbunătăţit. Piaţa din România va primi doar unitatea 2.0 Turbo de 275 CP.
Citeşte şi...
Adauga un comentariu
Ultimele stiri din Feature
-
Mild-hybrid, full-hybrid, plug-in hybrid. Chiar dacă am auzit, des, acești termeni în ultimii ani, unii încă nu știu exact ce înseamnă și care sunt avantajele și dezavantajele fiecărui sistem de propulsie de generație nouă, să le spunem așa. Fix misterul acesta încercăm să îl elucidăm în acest articol, dar nu doar teoretic, ci și aplicat, cu ajutorul noilor Ford Puma mHEV facelift și Kuga PHEV facelift. (29.11)
-
Sunt sigur că toți șoferii (mai ales împătimiții auto) își doresc ca măcar o dată să conducă pe un drum spectaculos, unde să se bucure de performanțele unor mașini sportive. Exact asta o să facem noi în următoarele zile, pe două dintre cele mai spectaculoase drumuri din țară. Normal, aveam nevoie și de niște mașini pe măsură, pe care din fericire, le-am găsit în gama Mercedes-AMG. (09.09)
-
Se împlinesc 130 de ani de când a avut loc prima cursă oficială de mașini din lume. Aceasta a fost o întrecere de la Paris la Rouen, iar primul câștigător a fost Albert Lemaître, la volanul unui Peugeot de 3 cai putere (22.07)
- Skoda Kylaq a intrat în producția de serie în India. Preț de pornire, 8.700 de euro
- STUDIU: Doar 1% din proprietarii de mașini electrice ar reveni la termice
- Primul exemplar Alfa Romeo 33 Stradale a fost livrat
- Dacia: 10.000 de comenzi înregistrate, în 2024, pe platforma de vânzări online
- Honda Prelude se întoarce. Din 2026 și în Europa
Deci sa schimbe acoperisul la versiunea de serie!!!!!
daca nu copie de la un model la altul din cadrul grupului au hotarat sa copie si de la alti producatori.....evolutie in design, frate!
in rest nimic deosebit, doar Hyundai foarte prezent ceea ce insemna ca indivizii simt potentialul pietei americane