The Longest Drive: trei temerari încearcă doborârea recordului de timp dintre Capul Nord şi Africa de Sud

de Dragoș Băltățeanu
Luni, 11.05.2015
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
O echipă de trei oameni, un Porsche Cayenne şi 11 zile pentru a traversa planeta de la nord la sud. The Longest Drive este încercarea de a stabili un nou record de timp pentru distanţa de 21.000 kilometri dintre Capul Nord, Norvegia şi Capul Agulhas, cel mai sudic punct al Africii.

Jan Kalmar este un nume cunoscut cititorilor Automarket. Jan este cel care ne-a fost instructor, organizator şi prieten în trei ediţii ale evenimentului Porsche Performance Drive. Pilot desăvârşit, danezul Jan Kalmar este cunoscut şi pentru expediţiile sale nebuneşti prin care a doborât o serie de recorduri de distanţă, strânse sub denumirea The Longest Drive. Cu o echipă de trei oameni şi un Porsche Cayenne pregătit special pentru distanţe lungi, Jan Kalmar a parcurs Canada de la vest la est, a înconjurat Australia şi a doborât recordul pentru cea mai lungă distanţă parcursă între vestul Franţei şi estul extrem al Rusiei. Însă încercarea pe care Jan Kalmar şi echipa sa o pregăteau de mult este doborârea recordului de timp pentru parcurgerea distanţei dintre cel mai nordic punct al Europei şi cel mai sudic punct al Africii. 

De la stânga la dreapta: Jan Kalmar, Michael Griffith şi Sebastian Bierhalter.

Pentru această nouă încercare, alături de Jan Kalmar stau germanul Sebastian Bierhalter şi sud-africanul Michael Griffith. Cei trei au pornit din Danemarca în 2 mai, au urcat până în cel mai nordic punct al Norvegiei şi de aici, în 3 mai, a început aventura lor. Ţinta lor este să ajungă la Cape Alghulas, cel mai sudic punct la Africii, în 11 zile, cu un ocol la Londra. Echipajul The Longest Drive se bazează pe un Porsche Cayenne diesel al cărui interior a fost modificat pentru ca echipajul să-şi poată desfăşura toate activităţile în mers.

Ritmul va fi unul susţinut, se va conduce pe cât posibil non-stop, fiecare membru al echipajului conducând atât timp cât durează un plin de carburant. Modelul Cayenne folosit are două rezervoare, ceea ce îi oferă o autonomie dubla faţă de cea a unui model normal, lucru care se va dovedi extrem de util în Africa.

Prima oprire importantă a fost la Londra.

Cei trei au şi un timp de referinţă, recordul precedent fiind stabilit de un alt aventurier german, Rainer Zietlow. Germanul a folosit un Volkswagen Touareg pentru a ataca acelaşi traseu pe care l-a parcurs în 21 zile şi 16 ore. Încercarea sa a fost însă chinuită de probleme. Un accident suferit în Africa a imobilizat automobilul timp de 13 zile în Tanzania. Chiar şi aşa, Zietlow a doborât precedentul record, stabilit în 1984. Zietlow ne-a vizitat la Bucureşti în luna martie tocmai pentru a povesti despre această aventură şi Mircea a detaliat aventura echipajului german într-un articol special.

Acum, recordul lui Rainer Zietlow este în pericol, iar recordul va fi cel mai probabil doborât dacă echipajul lui Jan Kalmar nu întâmpină probleme major . După startul din data de 3 mai, echipa The Longest Drive a parcurs deja 6.200 kilometri în 64 de ore, traversând 13 ţări şi reuşind să menţină o medie fantastică, de 100 km/h. La ora redactării acestui material, cei trei traversează Bulgaria în drum spre Istanbul. Până acum nu au fost înregistrate probleme majore în trafic, în afară de vremea rea din Scandinavia şi de două întâlniri la limită cu reni pe drumurile din Norvergia.

Echipajul a mai pierdut o oră din cauza unui tren defect la traversarea Eurotunelului şi o jumătate de oră în Belgia din cauza sistemului de navigaţie care a ales o rută ocolitoare. 

Echipa The Longest Drive poate fi urmărită în timp real pe siteul live.longestdrive.org, precum şi pe pagina de facebook The Longest Drive. 

UPDATE 11 Mai 2015

Expediţia The Longest Drive s-a încheiat brusc în noaptea dintre 10 şi 11 mai. La câteva ore după traversarea graniţei dintre Kenya şi Tanzania, maşina a intrat în coliziune cu o zebră. Cei trei membri ai echipajului nu au fost răniţi, dar automobilul Porsche Cayenne a suferit avarii serioase şi o reparaţie rapidă este imposibilă în această situaţie. Jan Kalmar şi echipa sa au decis să oprească aici încercarea de a doborî recordul şi au promis că vor reveni.

Impactul cu o zebră în Tanzania a marcat sfârşitul prematur al expediţiei The Longest Drive.

Până la momentul accidentul, echipa avansase excelent în ciuda problemelor întâlnite la vama din Egipt, unde au pierdut patru ore cu formalităţiile şi a drumurilor dificile din Africa. Mai erau de parcurs aproximativ 5.500 km, iar recordul putea fi încă doborât.

"Ne vom întoarce!"

Comentarii (2)

  • Daca ar fi folosit ceva de ultimul ragnet de la Toyota,ar fi spulberat toate recordurile.Ar fi ajuns si pe Luna,ca doar au tehnologie de la NASA.Din pacate,astia 3 au ales sa fie cu picioarele pe pamant. Le doresc success!
    4 1
  • @Lache... bine de tot :))
    2 2

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru