Porsche a lansat noul 911 GT3 în luna februarie cu un motor de 4.0 litri, aspirat natural, care dezvoltă 510 cai putere. Din punct de vedere dinamic, modelul german este mai apropiat ca niciodată de versiunea de competiție 911 RSR.
Desigur, înainte de lansare, noul 911 GT3 a fost testat îndelung, atât în laboratoare speciale, inclusiv tunel aerodinamic, cât și pe circuitele din întreaga lume.
Unul dintre cele mai solicitante teste a avut loc pe celebrul circuit Nardo din Italia. Aici, inginerii Porsche au împins dincolo de limite propulsorul de 4.0 litri. Mai exact, prototipul a parcurs 5.000 de kilometri rulând constant cu 300 de km/h. Singurele opriri au fost pentru alimentarea cu combustibil.
Unitatea are la bază aceeași tehnologie ca și varianta de competiție 911 GT3 R Cup. Înainte de a fi testat pe circuitul Nardo, propulsorul a funcționat mai bine de 22.000 de ore pe standul de încercări.
În ceea ce privește elementele aerodinamice, care produc cu 50% mai multă apăsare la sol comparativ cu vechiul model, acestea au fost testate peste 160 de ore în tunelul aerodinamic.
via Porsche
Adica, ce plus planetei a adus?
A plantat copaci pe aia 5000 km, a ajutat copii care mor de foame, se circula cu 300km/h mod continuu cand faci naveta sau pleci in concediu?
O alta dovada ca unii insista sa imputa in timp ce altii incerca sa faca ceva pozitiv.
Astia ar trebui amendati ca VAG.
Si mesajul evenimentului e simplu si la obiect: masinile noastre pot rula cu 300 km/h zi si noapte ceea ce e foarte important pentru masinile de genul..
La ecoparazitii astia eu le arat un mare semn digital si ii trimit la munca cinstita nu la cheltuit banii contribuabililor.
Dovedeste limitele unora.
Atunci bine baieti, de ce sa va pese cand sunteti loviti cu 300 km/h frontal de un bizon?
Pentru prostii ca voi sunt si niste video, ca sa intelegeti:
https://youtu.be/Qigzft7K3-0
https://www.carscoops.com/2019/10/1800-hp-porsche-911-turbo-destroyed-after-leaving-runway-at-88-mph/
https://www.classicdriver.com/en/article/autos/records-1983-mercedes-benz-190-e-23-16-nard
Inutila pentru ca numai era nevoie de confirmarea unui lucru bine stiut: Porsche e o masina adevarata si ramane o referinta in domeniu.
Ca ce? Cau au condus sport? Ca au vrut sa testeze specificatiile masinii?
Cum a spus si Alex, este un eveniment de marketing foarte destept si care ne confirma ca poti face ce vrei cu masina si ea se va comporta exemplar pana te saturi.
Este nevoie de confirmari si de reimprospatarea memoriei. Altfel nu ar mai exista reclame la Cola.
Astept redactia sa ne cenzureze pe amandoi.
Sper ca nu numai tu ai dreptul sa-i faci prosti pe altii. Jos a mai ajuns AM si asta datorita unor spalati pe creier ca tine.
Asta e cea mai mare grija a mea. Sa nu fiu lovit frontal de unu cu 300 la ora!
porsche a aratat fiabilitatea extrema a produsului lor aspirat din gama 911, mai ales intr-o lume din ce in ce mai turbo.
Iar @mip vă poate confirma că tânjesc după un 911 (iconic prin definiţie) din urmă cu 20 de ani (nomenclatura 996), tributar însă motorului aspirat 3.6 flat-6 de 316 BHP, adică fiind vorba despre versiunea Carrera 4S.
Totodată, urmăresc să devin un “pericol belicos la adresa Mamei Natură” graţie lui VW Touareg 5.0 V10 TDI, ale cărui noxe duşmănoase l-ar găsi pe eco-asupritul Mafănel inclusiv în gaură de şarpe (unde s-ar refugia din cauza lipsei de măsuri eficiente a guvernării dă Driapta, dar M.A.I.-zaurii tot l-ar depista şi i-ar da fum din toate părţile, cu milă însă şi cu nedozat bun simţ).
Singura necunoscută care se întinde (rânjitor) în faţa mea sunt…banii. Din păcate, eu nu pot proba abilitatea emolară înnăscută de a-i tipări fără acoperire, însă blagoslovindu-i cu puterea fulminantă de a cumpăra orice/oricând/oricât.