Uzina Tesla de la Berlin urmează să fie extinsă pentru a mări și mai mult capacitatea de producție a mărcii americane de mașini electrice. Planurile de extindere nu se dovedesc a fi populare în rândul berlinezilor, în special în rândul activiștilor de mediu, care protestează această extindere. De altfel, mai devreme în acest an, aceeași uzină a fost parțial incendiată, iar Elon Musk, șeful Tesla, a dat vina pe acei activiști de mediu.
Ca urmare a acestor proteste, Tesla a confirmat că producția la uzina germană va fi oprită timp de o zi. Astfel, uzina se va închide în 10 mai, iar angajații de acolo vor trebui să lucreze de acasă. Uzina urmează să-și redeschidă porțile duminică noaptea.
Anterior, publicația germană Handelsblatt a raportat că uzina Tesla de la Berlin va fi închisă timp de 4 zile. Între timp, activiștii de mediu au anunțat că vor organiza un protest chiar în ziua în care uzina va fi închisă, în fața porților acesteia.
adica pe ei nu-i intereseaza poluarea directa pe care o respira, prefera o termica poluanta de la care trag in piept fum si noxe unei masini electrice care nu emana absolut nimic cand trece pe strada pe langa oameni.
asta in ciuda faptului ca tesla, care intr-adevar a trebuit sa defriseze pentru construirea fabricii, a plantat deja un numar dublu de copaci decat a taiat.
iar in episodul cu focul pus la uzina tesla sper ca imbratisatorii de copaci n-au scapat basma curata si sper ca s-a lasat cu ceva arestari pentru sabotaj, prostia se plateste.
sa nu fiu gresit inteles, iubesc natura, am participat si eu la cateva plantari de copaci si personal fac tot ce tine de mine pentru a o proteja, dar modul asta idiotic al lor are efect contrar, atat faptic, dar mai ales ca imagine.
Nu văd nici o legătură între protest și oprirea fabrici, doar dacă fabrica nu are comenzi, “de acasă” nu se pot asambla mașini iar e-mail-uri și ședințe în TEAM nu cumpără nimeni.
Nu-și permite nimeni să oprească o giga factory dacă ai mașini cumpărate și care trebuie să ajungă la clienți… Musk face greșeli tot mai mari crezând că va putea manipula in continuare piața. Tocmai a mai dat afara două echipe complete: supercharge și low cost. Asta pe lângă cei 14.000 din lipsă de comenzi.
Depozitele si show-room-urile Tesla colcăie de mașini și NU doar în cazul Tesla. Mă aștept la un “mic” cutremur… pentru mine este clar ca avem supraproducție și produse nevandabile in raport cu ce poate și are nevoie piața.
PS aș vrea sa greșesc, și sa NU am dreptate!!!