Banca elvețiană UBS a realizat un amplu raport cu privire la bateriile produse și utilizate de cei mai mari producători din lume. Analiza a luat în calcul atât bateriile folosite de Tesla, Volkswagen, General Motors, Toyota și BMW, cât și acumulatorii produși de CATL, LG Chem sau Panasonic.
Bancherii au analizat nu doar produsul finit, ci mai ales costurile de producție și tehnologiile folosite pentru celulele bateriilor, iar concluzia a fost că Tesla este în continuare pe primul loc.
Totuși, analiștii UBS atrag atenția că Tesla este lider în special datorită tehnologiilor folosite de furnizorii externi de baterii, în timp ce rivalii au început la rândul lor să reducă costurile.
"Tesla continuă să conducă cu cea mai bună tehnologie, dar avansul în segmentul costurilor este minor și în viitor va depinde de noul design pentru baterii", precizează analiștii UBS.
În acest context, UBS anticipează că Grupul Volkswaen are capacitatea de a depăși Tesla la aceste capitole în următorii ani, datorită unui program agresiv de investiții pentru dezvoltarea propriilor baterii pentru mașini electrice.
"Tesla va rămâne cel mai probabil punctul de referință pentru costuri și tehnologie pentru câțiva ani, dar Volkswagen este rivalul cu cea mai mare creștere la nivel global.
Investițiile de peste 33 de miliarde de euro pe parcursul următorilor 5 ani sunt de neegalat", mai precizează UBS.Sursa: Business Insider via Teslarati
Abia asteptam sa vedem marii producatori auto implicati cu adevarat in dezvoltarea masinilor electrice.
Pana in acest moment, doar Tesla a investit in dezvoltarea masinilor electrice!
Restul au facut improvizatii!
Toate cele bune:)
Păi, dacă bancherii sunt așa de pricepuți, atunci să așteptăm de la ei descoperirea leacului pentru cancer, proiectarea noilor navete spațiale intergalactice și, în general, să-i dăm dracu` pe ingineri, pe medici și alți specialiști, și să ne dăm cu totul pe mâna bancherilor care se pricep la orice.
@Banchitra...doar nu-ți închipui că economiștii și staff-ul băncii au demontat vreo mașină după orele de program și au ajuns ei la concluzii.
doar vor să vadă cui/cum și cât dau credite de investiții. Nimic nou!