Tesla Model X: primele imagini cu cel mai rapid SUV din istorie - 3.2 secunde pentru 0-96 km/h

de Mircea Meșter
Miercuri, 02.09.2015
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
Pe lângă îmbogățirea tehnologică pe care o aduce în industria auto, Tesla Motors va forța intrarea în istorie odată cu lansarea noului Model X, pe care-l va transforma în cel mai rapid SUV de serie din lume.

Deși americanii de la Tesla Motors întârzie publicarea unor fotografii oficiale și a datelor tehnice ale lui Model X, SUV-ul electric pe care marca de peste Ocean îl pregătesc deja de trei ani, clienții care au făcut precomenzi pentru versiunile inițiale Signature ale noului model au acces începând de astăzi la configuratorul acestuia. Iar ceea ce publică Tesla Motors în lista de date tehnice oficiale ale lui Model X șochează.

Cu un timp oficial de 3.8 secunde în modul normal de rulare și cu 3.2 secunde pentru 0-60 de mile/h (0-96 km/h) în Ludicrous Mode - echivalentul unui mod dinamic al unei mașini sportive, noul Tesla Model X va deveni cel mai rapid SUV de serie din istorie în momentul în care aceste date tehnice vor fi publicate oficial. Deocamdată, singurele dovezi ale acestor cifre vin din partea unui norvegian care are acces în avanpremieră la configuratorul modelului din postura de client al versiunii Signature. Pentru a se califica la un Model X Signature, un client trebuia să achite un avans de 40.000 de dolari ca rezervare.

În mod normal, Tesla solicită un avans de 2000 de euro pentru rezervarea unui Model S în momentul configurării.

Esential 3.2 secunde este timpul 0-96 km/h al lui Tesla Model X în Ludicrous Mode.
4.1 secunde este timpul 0-100 km/h anunțat de cel mai rapid SUV mare de pe piață, Porsche Cayenne Turbo S.
Dacă cifrele vor fi confirmate, Tesla Model X va avea capacitatea de a ajunge de la 0 la 100 km/h într-un timp asemănător cu cel înregistrat pe cronometru de modele precum Audi R8 V10 Plus, Lamborghini Huracan, McLaren 570S Coupe sau actuala generație Porsche 911 Turbo. Ca termen de comparație, un BMW X6 M face 0-100 km/h în 4.2 secunde, timp egal cu cel al lui Mercedes-Benz GLE 63 AMG S. Cel mai rapid SUV full-size de pe piață, Porsche Cayenne Turbo S, are nevoie de 4.1 secunde pentru 0-100 km/h.

Pachetul Ludicrous, care le va da ocazia clienților lui Model X să ajungă în 3.2 secunde de la 0 la 60 de mile pe oră, costă 10.000 de dolari.

Pe lîngă cifrele de accelerație, capturile de ecran ne arată că autonomia lui Model X în versiunea cu baterie cu capacitatea de 90 kWh va fi de circa 390 de kilometri, iar viteza maximă atinsă de SUV-ul electric va fi de 250 de km/h.

via EVObsession

Comentarii (18)

  • Nu va fi pentru ca informatiile scapate spun ca Jeep Grand Cherokee Trackhawk echipat cu motorul Hellcat va avea un timp de 0-60 Mph de 2.9 secunde.
    11 19
  • Se exagereaza cu aceasta acceleratie la Tesla, adica bun, super timp, cuplu instant, dar de ce nu se spune ca nu poate tine pasul pe o distanta de cativa kilometri la viteze maxime, sau la un start lansat, orice model performant pe benzina intrece Tesla SP85 fara probleme, aici intervine dezavantajul electricului, nu se poate pune toata performanta in acceleratia pana la o suta, iar pana la viteza maxima este intrecut de toti. Singurul mare avantaj important este autonomia, asta n-o contesta nimeni.
    17 27
  • baboon
    dan_grc, cred ca e mai util demarajul asta instantaneu, nu suntem pe circuit, exista limite de viteza....
    16 2
  • someone
    timpul asta de acceleratie e inutil pentru un suv. persoanl as fi preferat o acceleratie de 5 secunde dar o autonomie mai mare de 400 km
    19 2
  • In afara de cateva super-car-uri P85D (insane mode) nu e batut de nimeni decat DUPA ce ajute la viteza maxima unde este limitat. Sunt atatea video-uri online pentru asta. Ce e drept ca nu poate tine ritmul sustinut pana goleste acumulatorii pentru ca se incing DAR nici un supercar tinut in turatie maxima nu poate goli rezervorul deoarece pocneste ceva in el ... (din nou vezi dovezile online).
    8 4
  • dan_grc :

    Eu din cate imi amintesc, acceleratia 0-60mph ( 0-96kmh) se refera la CAT DE REPEDE AJUNGE acolo .... nu caare e viteza maxima sau cat poate sa stea la 100kmh ....
    4 9
  • @unu
    Iti amintesti bine, eu n-am spus ca se refera la altceva, doar ca la un model de performanta nu conteaza doar asta, in ultima vreme a devenit parca singurul argument in promovarea Tesla.
    7 7
  • Nu vad unde zice ca Tesla S e un model de performanta .

    E o masina care demonstreaza ca poti sa ai performante fara sa bei cisterne de "suc" si sa poluezi aerul , plus sa ai si stil cu un design superb , sa ai si comfort cat vrei tu si sa te coste si mai putin decat o masina normala. Nu ai nevoie de schimb de ulei, nu iti pusca pompe , nu se rup curele, nu se infunda injectoare din cauza benzinei proaste, nu iti pusca chiuloasa ca ai ulei si apa in amestec, nu crapa motoru ca ramai fara apa in radiator...

    Asta e adevaratul argument de promovare al TESLA . Dar noi suntem prea primitivi sa admitem lucrurile astea.

    Si asta e toata frumusetea TESLA . Pana acum toate masinile electrice aratau de parca cineva a mutilat un animal , i-au facut poza si l-au desenat cu roti, inguste, inalte, cu roti de tricileta, si urate cu spume, Plus o autonomie de ... 50km ?

    Tesla nu e doar "performanta" - ala e unul dintre multele argumente ce definesc masina asta.

    Ar trebui sa incepem sa ne deschidem ochii si sa ne uitam altundeva decat la BMW M , Merc AMG, Audi RS si alte alea.

    E doar opinia mea si e dreptul vostru sa o contestati. Dar cred ca cei mai multi veti fi de acord cu mine :)

    Zile bune !
    32 2
  • La cost ma refer la intretinere. Nu la pretul de achizitie ATENTIE ! Care oricum in cazul modelelor de performanta te cam rupe in 2 . Plus ca primesti bani inapoi in aproape orice tara daca achizitionezi masina asta sau orice alta masina electrica. Nu vad sa iti dea o suma de bani inapoi in cazul BMW, MERC, Audi sau altele.
    10 1
  • @dan_grc
    Tesla inca nu poate sau nu vrea sa tina pasul pana la viteza maxima cu celelalte concurente din cauza autonomiei. Probabil ca poate face 0-200km/h in mai putin de 10s, dar daca lasa treaba asta la "liber" iti dai seama ca multi vor apasa pe pedala si se vor trezi in 5 secunde la 200km/h (la o depasire lansata), destul de periculos si pt sofer si pt baterie, momentan pt baterie.
    8 2
  • qwerty
    Model S nu are top speed mare din cauza raportului unic de demultiplicare. (are cutie de viteze cu o singura treapta)
    E mult mai convenabil sa elimini complexitatea/greutatea cutiei de viteze si sa folosesti spatiul eliberat.
    Cu motoare clasice nu ai de ales, daca ai avea o singura treapta, masina ar avea si acceleratie mica si top speed mic si consum mare. Doar cu motoare electrice poti elimina cutia in dauna acceleratiei la viteze mari.
    Eu zic ca merita, in lumea reala nu ai nevoie de acceleratie puternica dupa 180 km/h.
    12 1
  • De fiecare data cand citesc "Ludicrous speed" ma gandesc la Space Balls: https://www.youtube.com/watch?v=ygE01sOhzz0
    3 0
  • Inca ceva. Daca Tesla Model S in variante mai de top cantareste aproape doua tone si jumatate, Model X cat de greu o sa fie, 3 tone? Degeaba are asa acceleratie daca o fie un porc gras care nu poate lua curbele.
    3 15
  • Si inca o chestie. Model X arata a minivan si pun pariu ca o sa aibe zero abilitati de off-road, chiar mai zero decat BMW X6 sau Cayenne, si nici un ii un SUV defapt pentru ca arata ca un minivan. Daca nu ar avea atata putere ar putea concura direct cu noul Renault Espace.
    3 7
  • hazard
    foarte utila deschiderea usilor intr-o parcare subterana :)
    3 1
  • Din categoria titluri de statistici inutile. Toate mărcile auto încearcă să vândă sau sa dea un refresh cumpărătorilor sau potentialilor cumpărători de existenta lor pe piata sau a unor modele. La noi e mai rau deoarece începem să comentam pe subiect si devenim subiectivi. Tot respectul pentru tesla , care arată că altceva se poate daca vrei cu adevărat, cum fac de altfel si alti producatori, limitat ( ma refer la electric ) . Dar electric 3.2 s sau combustibil lichid sa zicem 4.5 s sau cum zicea cineva mai sus 2,9 s in curând , pentru orice tip de persoane, este pur satistica. NIMENI nu îsi cumpara o masina pentru 0.5 s diferenta la sută de km daca oricum nu ii si place masina. E si comic sa iti închipui pe cineva dependent de acest factor , mergând cate trei secunde la intervale de câteva minute sau ore cu masina sa ( SUV in cazul de fata ) pentru ca asa e el, altfel nu poate respira , pentru ca asta e mania lui. Si ca daca ar fi fost 5 s la sută de km ar fi fost in dezastru total. . Din nou, tot respectul pentru tesla care de fapt spun " iata ce acumulatori puternici putem face daca vrem cu adevărat. Asta face ca multe alte marci, tot ahtiate dupa statistici, pentru ca asta inseamna market in ziua de azi, un factor important in stimularea subconștientului masei, sa încerce si ei mai mult si sa nu rămână limitati , asa cum este legea in tehnica auto. Pana cand cineva nu mai face un mic pas in alta directie , de ce s-ar da ceilalți cu capul de pereti? Vânzările suna bine.
    PS: astept sa citesc o stire in curând despre 2,2 s , asa de fun doar.
    3 0
  • De ce sta X-ul cu spatele la noi in fiecare fotografie? E mai timid de felul lui sau ii e rusine sa ne arate fata:))
    1 1
  • 390 km este autonomia maxima.
    Daca ai un regim de condus mai sportiv, nu parcurgi nici macar 300 km cu un plin.
    In cazul ideal, intr-o tara cu multe statii de incarcare, tot ai de asteptat 45 min pentru o incarcare la 80 % din capacitate, sau 15 min sa inlocuiasca acumulatorul.
    Nu vad cum o persoana normala la cap poate cumpara in conditiile actuale o astfel de masina.
    In special in care deja exista oferte de hibrizi in ofertele trio-ului german.
    0 2

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru