Tesla Model S are motive de îngrijorare: Porsche Mission E, primul model electric al mărcii, vine în 2019 şi este deja testat pe străzi

de Daniel Popescu
Luni, 01.08.2016
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
Porsche confirmă lansarea primului său model electric în 2019 ca rival al lui Tesla Model S şi angajează încă 400 de persoane pentru a-şi respecta planul ambiţios.

La sfârşitul anului trecut, Porsche a dat undă verde proiectului Mission E, care prevede lansarea primului său model electric până la sfârşitul acestui deceniu. Ultimele anunţuri ale companiei şi o serie de teste efectuate recent arată determinarea constructorului german de a-şi respecta acest plan prin lansarea unui model electric care să aibă drept rival principal Tesla Model S.

Porsche a efectuat la finalul săptămânii trecute o serie de teste cu un exemplar de Panamera mai scurt decât modelul tradiţional despre care se afirmă că este o versiune preliminară a viitorului model electric, în ciuda faptului că include aparent şi un sistem de evacuare. Printre puţinele detalii tehnice cunoscute sunt autonomia de peste 500 de kilometri a acumulatorului Li-Ion, care va fi produs de germanii de la Bosch sau de japonezii de la Panasonic, în timp ce performanţele ar putea fi de sub 3.5 secunde pentru a ajunge de la 0-100 km/h.

Urmareste Automarket
Porsche susţine că are nevoie de vânzări de 10.000 de unităţi pentru ca un model să devină profitabil, astfel că aceasta va fi ţinta probabilă şi pentru Mission E, iar după pragul de 20.000 de unităţi "începe să fie distractiv" din piunct de vedere al veniturilor.

De asemenea, constructorul german a anunţat săptămâna trecută şi o extindere de la 1.000 la 1.400 a numărului de angajaţi implicaţi în dezvoltarea proiectului Mission E.

Dintre  aceştia, 900 vor fi implicaţi direct în producţie, 300 în dezvoltare şi 200 vor avea funcţii administrative.

Via Autocar, Bloomberg

Comentarii (4)

  • hazard
    Ferdinand se rasuceste in mormant :)
    1 12
  • @hazard
    ca deobicei...esti pe langa dar o freci drept vesnicul cunoscator

    Ia de aici:

    https://en.wikipedia.org/wiki/Lohner-Porsche
    3 0
  • Arată bestial! În plus, e un Porsche, din orice unghi l-ai privi! Să vedem ce preț va avea modelul de serie.
    6 0
  • @hazard
    Eu cred ca e mandru ce nu se poate la ce masini fabrica acum Porsche. Dar ce sa stii tu !
    0 0

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru