Tesla a încercat să ignore ordinul de întrerupere a producției în Statele Unite: americanii vor păstra uzina deschisă cu un sfert dintre angajați

de Daniel Popescu, Foto: Dreamstime.com
Joi, 19.03.2020
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
Tesla a încercat să continue producția de mașini la uzina din Statele Unite în ciuda unui ordin pentru suspendarea acesteia din cauza pandemiei de coronavirus SARS-CoV-2. Un sfert dintre angajați vor continua însă să lucreze.

Producătorii auto din Statele Unite au suspendat temporar producția de mașini în această perioadă ca urmare a unor solicitări primite din partea autorităților în contextul pandemiei de coronavirus SARS-CoV-2.

Cu toate acestea, în prima zi de la noul ordin, Tesla a păstrat uzina deschisă și a ignorat practic anunțul autorităților. CEO-ul Elon Musk a luat această decizie sub pretextul că ordinul oficial menționează că "afacerile esențiale" pot rămâne deschise.

Autoritățile locale au intervenit însă și au explicat oficialilor Tesla că producția de mașini electrice nu se încadrează în categoria "afacerilor esențiale".

"Tesla nu este o afacere esențială din punctul de vedere al ordinului. Tesla poate menține active operațiunile de bază", menționează autoritățile locale.

În urma unor negocieri, Tesla a decis în cele din urmă să suspende temporar producția de mașini electrice. Cu toate acestea, uzina nu va fi închisă complet.

În schimb, 2.500 dintre cei 10.000 de angajați ai uzinei vor continua să vină la muncă în fiecare zi și să se ocupe de anumite task-uri care nu au legătură cu producția efectivă.

Tesla a început cu numai câteva zile în urma livrările noului SUV electric Model Y, astfel că suspendarea producției va afecta programul acestora, la fel ca și în cazul celorlalți constructori.

Musk scria recent pe contul de pe rețeaua de socializare Twitter că panica generată de pandemia de SARS-CoV-2 va avea pe termen lung efecte mai grave decât boala în sine generată de coronavirus.

Via Wired, Electrek

Comentarii (0)

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru