Tentativa de record: 274 km/h cu o masina pe abur

De Bogdan Mirică
Publicat Vineri, 11.07.2008
British Steam Car este vehiculul cu abur care va incerca doborarea recordului mondial de viteza la aceasta categorie.

Esential

205.45 km/h este recordul oficial de viteza pentru o masina cu aburi.

In timp ce unii se intrec in a dobora recordul de viteza neoficial al lui Bugatti Veyron altii pregatesc cu mare atentie depasirea unei performante mai putin obisnuite. Este vorba de inregistrarea unui nou record mondial de viteza cu o masina cu aburi, botezata sugestiv British Steam Car.

Echipa de ingineri britanici care a gandit acest vehicul intentioneaza sa atinga o viteza maxima de 274 km/h o adevarata performanta, avand in vedere ca recordul oficial de astazi este de doar 205.45 km/h si dateaza inca din 1906, fiind stabilit de Fred Marriott intr-un Stanley.

British Steam Car cantareste trei tone si are o lungime de 7.66 metri insa compenseaza atunci cand vine vorba de aerodinamica, forma sa fiind intens analizata inainte de a fi aprobata. Conceptul este alimentat de o turbina cu abur care poate genera pana la 364 de cai putere.

Din 1906 si pana in prezent, recordul de viteza a mai fost doborat inca o data in 1985 de Bob Barber care a reusit sa atinga 234.33 km/h. Din nefericire, recordul sau nu a fost omologat deoarece nu a putut indeplini conditiile impuse de organizatori.

Desi pare foarte usor, pentru a fi omologat recordul trebuie sa respecte cateva reguli stricte: concurentul trebuie sa parcurga doua tururi pe acelasi traseu dar in directii opuse in numai o ora.

Timpul este foarte scurt, pentru pornirea masinii pe abur fiind necesare 6 sau 8 minute in timp ce alimentarea cu propan, dupa fiecare tur, necesita de asemenea mult timp.

British Steam Car va incerca sa doboare recordul mondial de viteza in cadrul celei de a 60-a editie a festivalului Bonneville Speed Week.

via | British Steam Car

Comentarii (0)

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru