Nissan pare să nu își mai găsească liniștea, după ce informații noi indică tensiuni la vârful organizației japoneze.
Directorul financiar Ashwani Gupta, cel care a redactat planul de restructurare a companiei, este acum ajutat de aliații săi pentru a deveni CEO-ul Nissan, conform spuselor a patru persoane implicate direct în acest caz.
Potrivit surselor Reuters, Gupta vrea să fie promovat drept CEO alături de Makoto Uchida și să se ocupe în mod activ de strategia de reorganizare.
Nissan a reacționat spunând că “nu există planuri pentru nicio schimbare în structura de management” sau în colaborarea dintre Uchida și Gupta și că informațiile apărute sunt speculații fără fond.
Potrivit surselor Reuters, Gupta vrea să lucreze cu actualul CEO de pe poziții egale sau să îl înlocuiască, iar Uchida să devină președinte.
Anumiți membri din board ar fi nemulțumiți de atitudinea CEO-ului, care nu s-ar fi arătat destul de implicat în viața companiei.
Astfel, spun sursele, unii membri ar fi dispuși să-l promoveze pe Gupta ca nou șef al Nissan.Aceste informații vin după ce, de curând, agenția Bloomberg a publicat mailuri interne ce arătau că mai mulți oficiali Nissan au complotat timp de peste un an pentru a-l îndepărta de la conducere pe Carlos Ghosn, cu scopul de a împiedica o fuziune a constructorului japonez cu Renault.
Via Reuters
posibil insa ca hindusul sau ce-o fi el sa le coaca pe sest o fuziune cu marca tata sau cu mama lu mahindra si atunci scandalu are o explicatie.