Salonul Auto de la Geneva este unul dintre puținele evenimente auto majore în cadrul căruia își fac apariția și producătorii de hypercar-uri și supercar-uri. Bugatti face parte din acest grup, iar constructorul din Molsheim a publicat un teaser video scurt cu o "surpriză" pe care o vom "degusta" în cadrul Salonului Auto de la Geneva.
Teaserul video oferă câteva cadre cu Chiron, dar spre deosebire de versiunea pe care deja o cunoaștem, terminațiile sistemului de evacuare au acum o formă rotundă, nu trapezoidală. Reprezentanții companiei din Molsheim nu au oferit detalii suplimentare, însă voci apropiate spun că în cadrul evenimentului elevețian am putea vedea versiunea Super Sport a hypercar-ului din Molsheim.
Bugatti Chiron mizează pe un motor W16 de 8.0 litri cvadri-turbo care produce 1.500 de cai putere și 1.600 Nm disponibili între 2.000 și 6.000 rpm. Resursele motorului sunt transmise către toate cele patru roțile cu ajutorul unei transmisii automate cu șapte rapoarte.
Dacă Bugatti urmează rețeta folosită pentru Veyron Super Sport, atunci Chiron Super Sport va oferi resurse mult mai generoase, dar și performanțe îmbunătățite.
am inteles.. e o firma germana. chiar nu trebuie sa amintiti asta la fiecare propozitie, ca nimeni nu se gindeste ca ar fi, doamne freest, italieni..